joi, 17 noiembrie 2011

SCRISOARE DESCHISĂ CAPREI VECINULUI

Subiect:

Așa zisă nouă mărire a pensiilor, din nou ”nesimțite” ale foștilor militari și foștilor polițiști, actualmente “asistați” ai statului.

Stimați cetățeni ai României,

Cu data de 14.11.2011 s-a reluat, într-o formă extrem de dură, războiul de imagine și de manipulare psihologică a dvs., declanșat împotriva foștilor militari și a foștilor politiști, de către actuala Putere, prin intermediul Președintelui României, care s-a pronunțat la televiziunea antinațională a tovarașei comisar Culcer, și prin intermediul postului REALITATEA TV, care a redevenit antinațional și aservit total Puterii.

Puterea merge din nou pe principiul: prostul nu gândește, prostul se inflamează, pentru că vrea moartea caprei vecinului!

Pe scurt, lumea a fost bombardată cu știrea că s-ar suplimenta, prin noul buget, cu 17%, bugetele pentru pensii ale MApN si MAI pe 2012, anunțându-se că MApN va primi suplimentar 9.5 %, MAI 5,3%, restul reprezentând, presupunem, suplimentarea pentru SRI și alte servicii.

Intenția a fost clară – manipulații să creadă că, după minciunile cu marirea a 92% din pensile militare ar urma o a doua mărire, din ianuarie, efectiv a pensiilor, de ex. a Col Popescu, a Maistrului Militar Ionescu, etc. Și aceasta în condițiile înghețării prin lege a tuturor pensiilor și salariilor, în sensul necorelării lor nici măcar cu rata inflației.

“Să fim bine înteleși”, cum ar spune geniul carpatin Boc, situația este urmatoarea:

Ca urmare a “înghețării” nici o pensie nu crește. Dar asta nu înseamnă că nu scade!

Pensii militare de stat nu mai există, decât 309, la ora actuala, obtinute de SCMD prin hotarari definitive si irevocabile ale Curtilor de apel, pentru membri ai sai. De unde ura Presedintelui impotriva judecatorilor. Noi suntem “asistati”, adica ultima categorie, cea mai joasa, din randul pensionarilor civili.

Sporul de buget pentru pensii, anunțat la cele două ministere, are în vedere nu creșterea pensiilor aflate în plată, ci cele 12-15.000 de cadre care au început să fie date afară cu feb. 2011, cu drept de pensie, proces care va continua în 2012. Și pentru care legea nu a prevazut nimic. Pe scurt, comisari șefi sau colonei și generali, sau maiștri militari și subofițeri, ajunși la varsta de 55 de ani, au fost și sunt obligați să treacă în rezervă, în condițiile în care Legea 263 prevede vârsta limită de 60 de ani. Sunt déjà sute de cazuri de oameni trecuți în rezervă de luni de zile, care nu au nici un fel de venit, nici pensie nici ajutor de somaj, și alte sute de cazuri de foști colonei sau comisari șefi care primesc un ajutor de șomaj mascat sub numele de “pensie provizorie”. Această sintagmă, “pensie provizorie”, nu există în nici o lege. Prin distrugerea cvasitotală a MAI și SRI și prin continuarea trecerilor în rezervă la MApN, numărul acestora va trece de 15.000 în 2012. În concluzie, suplimentarea îi are în vedere pe ei, în primul rând.

În al doilea rând, suplimentarea are în vedere pe militarii și politiștii care au fost obligați, la 10 decembrie 2009, să renunțe ori la pensie ori la salariu, anticonstituțional și antieuropean, iar ei, disciplinați, s-au conformat, dorind să lucreze în continuare și renunțând la pensie. Aceștia, când și-au terminat contractele de muncă, au constatat că nu pot reveni la pensie, pentru că bramburelile ilegale numite “recalculare” si “revizuire” i-au uitat.

În al treilea rând, dacă bugetul din 2010 pentru pensiile militare a fost de 2,1 mld. lei, cel pe 2011 a fost prevăzut la 1,7 mld. lei, Puterea fiind convinsă că va caștiga în instanțe împotriva militarilor. Dar a câștigat SCMD la ÎCCJ, pe data de 7 ian 2011, Puterea trezindu-se cu un deficit de 400 de milioane, acoperit prin suplimentari bugetare. Datorită SCMD, toți militarii și politiștii își primesc pensiile în cuantum din 2010, dar nu și legal, deoarece legile noastre au fost abrogate cu 01.01.2011. Suplimentarea de buget are în vedere și continuarea ilegalitații, de dragul ștergerii statutului de militar pentru rezerviști, în scopul ruperii oricăror legături cu funcțiile deținute anterior, cu alte cuvinte cu corpul activilor și creșterile lor salariale.

În al patrulea rând, imbecila reformă a sistemului, prin desființarea legilor ocupaționale botezate “speciale” (cu excepția legii pentru magistrații complici ai Puterii), pe lângă zecile de mii de procese declanșate de SCMD, a presupus și o cheltuială suplimentară de circa 80 milioane de euro, cât au costat operațiunile de recalculare și revizuire nule de drept.

Stimați cetățeni,

Vă reamintim că, disprețuindu-vă și considerandu-vă proști, Puterea v-a manipulat 2 ani, prin lovituri de imagine, asmuțindu-vă împotriva “nesimțiților cu pensii nesimțite de 20 de milioane”, adică a militarilor și polițiștilor pensionari.

Când SCMD a întors situația, câștigând nu numai în Tribunale, dar și în stradă stima dumneavoastră, ofensiva a incetat și Puterea a pretextat că tot balamucul cu legile aplicate retroactiv a fost declanșat pentru a face “dreptate” în interiorul sistemului. Și a prins, pentru că noi militarii, fiind oglinda societații, avem și noi proștii noștri, care mor de grija caprei vecinului! S-au făcut investiții în imagine, sporindu-se nejustificat pensiile câtorva, pentru a ne sparge unitatea de luptă, iar altora li s-au promis creșteri substanțiale, cu data de 01.01.2012, când totul “ingheață”!... Ca atare, trebuie să aveți în vedere urmatoarele adevaruri:

· Prin legi antieuropene și antinaționale, militarilor li s-au răpit proprietatea numită grad militar, proprietatea numită pensie militară de stat, schimbandu-li-se încadrarea juridică. S-a preconizat diminuarea pensiilor militare cu pană la 69%, operație ilegală, numită “recalculare” (retroactiva). Când această operație a fost stopată în instanță de SCMD, la 28 sept. 2010, ea a continuat ilegal, rezultatul fiind deciziile de pensie nule de drept, primite de toata lumea în perioada 27 dec, 2010 -6 ian. 2011. La 7 ian.2011 însa, ÎCCJ, Secția Contencios, a dat câstig de cauză SCMD și aliaților, dând o grea lovitură Puterii. Din acel moment efortul Puterii s-a îndreptat spre legalizarea deciziilor ilegale și acesta a fost obiectivul OUG 1/2011 (cine visează amendamente la asta, se declară practic de acord cu ticaloșia), votată la două mâini ca Legea 165/2011 și spre desființarea puterii judecătorești în România.

· Pentru a lichida speranțele tuturor pensionarilor (militari sau civili) ale bugetarilor și, mai nou, ale revoluționarilor, desfiintând puterea judecătorească, Puterea a acționat prin slugile Predoiu și Koveși, dând ordine clare judecătorilor, ce sentințe să dea în litigiile cu SCMD, la dezbaterea de la Institutul Național al Magistraturii, din 07.02. 2011, a introdus un recurs (care pute a dicatură bolșevică de la o poștă!) în interesul legii, la ÎCCJ, a bălăcărit-o în presă pe șefa Secției contencios a ÎCCJ, care a îndraznit să dea, în termeni clari, soluția în favoarea SCMD, la 7 ian.2011, și, mai nou, încearcă să legifereze drept caz de indisciplină, luarea de către judecatori de decizii în contradicție cu aberațiile Curții Constituționale, din care Băsescu vrea să facă o superpoliție juridică, situată deasupra Executivului, Legislativului și a Puterii Judecătorești. Deocamdată doar Mona Pivniceru și judecatorul Andreescu Marius de la Pitești au avut curajul să declare că judecatorii sunt suverani, nu Curtea Constituțională și, evident SCMD, care a dat în judecată, împreună cu aliații săi, Curtea Constituțională, și a formulat plangeri penale împotriva membrilor acesteaia.

În concluzie, stimați cetațeni, vă rugăm respectuos să vă stâpaniți “indignarile viforoase”, să nu mai dați curs manipulării dvs. prin media aservită de către Putere, și să-i scuipați în față pe toți slugoii Puterii care vă mint, considerandu-vă proști, ușor de manipulat, pe principiul caprei. Militarii au pierdut déjà mai mult decât dvs., sunt loviți în continuare, impinși fiind, mulți dintre ei, la sinucidere, în fața perspectivei care îi așteapta – retragerea sumelor primite de către unii, propagandistic, sau a sumelor diferența între pensia legal obținuta și cea stabilita prin “revizuire”, drept folose necuvenite din drepturi de pensie, operație care se va numi REGULARIZARE. Mai mult, îi așteaptă și pe ei “plafonarea” și confiscarea a înca 15% din proprietatea numită pensie, prin legile bolșevice ale lustrației. Obiectivul Puterii, declarat de șeful statului, este reducerea numărului pensionarilor la 1,5 milioane, iar aceasta se poate face numai prin dispariție fizică.

În acest context, SCMD și-a asumat, la 7 oct. 2011, misiunea organizării pentru luptă a realei Societăți Civile, în condițiile în care, din sutele de mii de bugetari sacrificați, zeci de mii sunt tineri militari sau politiști dați afară fără nici un fel de drept și escrocați prin recenta HG 1007 din 13.10.2011. Iar stimaților colegi foști militari, nemembri ai SCMD, le recomandăm să deschidă dracului odată ochii, pentru că noua ofensivă de imagine împotriva noastră, a tuturor, vizează și o lovitură politică și are consecințe dezastruoase și în privința speranțelor lor.

Pe scurt, neexistând niciodată intenția reală de a le mari pensiile de la 1 ianuarie 2012, este timpul să se termine odată cu această miciună, pe fondul scandalului reluat cu “nesimțiții cu pensii nesimțite”, urmând a fi găsit țap ispășitor și sacrificat ministrul Gabriel Oprea. El va fi gasit vinovat, moment care va constitui începutul debarasării Președintelui de actualii complici. Chiar nu vedeți că de doi ani de zile, începând de la cazul Solomon, de câte ori Președintele vorbește de corupți, cade în flagrant un vârf PDL? Facem un pariu că urmatorul primar, surprins în flagrant, va fi numitul Falcă?

Președintele nu are simpatii și nici prieteni. Are însa o nouă echipă, drept care se debarasează de vechii complici, deveniți prea bogați și prea infatuați.

Stimați cetățeni,

Dacă vreți să mai aveți un viitor, intr-o tară numită România, vă chemăm alaturi de noi, în stradă, atunci când frigul, taxele nesimțite, tăierile bugetare și de pensii ne vor scoate pe toți din case, pe 24 ianuarie 2012.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTELE SCMD,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

PS:

Stimați cetățeni, oare chiar nu v-ați pus intrebarea dacă, după ce-am fost făcuți nesimțiți cu 20 de milioane pensie, și am devenit simțiți cu pensii de un miliard, de ce Dumnezeu mai ieșim în stradă?! Și de ce mai continuăm procesele? Gandiți-vă bine și răspundeți-vă, pentru că nu există decât două soluții: ori noi, membrii SCMD, suntem nebuni, ori Puterea minte de ingheață apele, iar dvs. sunteți de vină pentru că o credeti. Dacă este așa, vă meritați soarta și vom fi nevoiți să vă apărăm, de dragul generațiilor viitoare, cu sau fără acordul dvs!