sâmbătă, 11 aprilie 2015
sâmbătă, 4 aprilie 2015
FELICITARE
CU OCAZIA SFINTELOR SĂRBĂTORI A FLORIILOR, BIROUL
OPERATIV AL FILIALEI, DOREȘTE SĂ TRANSMITĂ, PE ACEASTĂ CALE TUTUROR CELOR CARE POARTĂ NUMELE DE FLOAREA/FLOREA, ORI ALTE NUME DERIVATE
DIN NUMELE TUTUROR FLORILOR, UN SINCER ȘI CĂLDUROS
,, LA MULTI ANI ! ,,
ÎMPLINIREA VISELOR, SĂNĂTATE ȘI PROSPERITATE ÎN VIAȚĂ.
SEMNEAZĂ ÎN NUMELE Br.Op.,
vicepreședinte Gr. Mihalcea
sâmbătă, 7 martie 2015
ANUNȚ IMPORTANT !
IN ATENTIA TUTUROR MEMBRILOR ȘI SIMPATIZANȚILOR FILIALEI !
LUNA URMĂTOARE (APRILIE) VOM CONVOCA ADUNAREA GENERALĂ. PENTRU A PUTEA SĂ ÎNCHIRIEM UN SPAȚIU ADECVAT, AVEM RUGĂMINTEA LA DOMNIILE VOASTRE SĂ CONFIRMAȚI CĂ INTENȚIONAȚI SĂ PARTICIPAȚI LA ACEASTĂ ACTIVITATE. AVEȚI POSIBILITATEA SĂ CONFIRMAȚI INTENȚIA PRINTR-UN SCURT MESAJ ADRESAT MIE, PE email:mg.1955@yahoo.com ORI LA tel: 0786.082.021. DEASEMENI, PUTEȚI CONTACTA PE ORICARE DINTRE MEMBRII BIROULUI OPERATIV, LA NUMERLE DE TELEFON PE CARE LE PUTEȚI GĂSI PE PAGINA FILIALEI.
ÎN NUMELE BIROULUI OPERATIV, VĂ MULȚUMELTE ANTICIPAT,
vicepreledinte Gr.Mihalcea
LUNA URMĂTOARE (APRILIE) VOM CONVOCA ADUNAREA GENERALĂ. PENTRU A PUTEA SĂ ÎNCHIRIEM UN SPAȚIU ADECVAT, AVEM RUGĂMINTEA LA DOMNIILE VOASTRE SĂ CONFIRMAȚI CĂ INTENȚIONAȚI SĂ PARTICIPAȚI LA ACEASTĂ ACTIVITATE. AVEȚI POSIBILITATEA SĂ CONFIRMAȚI INTENȚIA PRINTR-UN SCURT MESAJ ADRESAT MIE, PE email:mg.1955@yahoo.com ORI LA tel: 0786.082.021. DEASEMENI, PUTEȚI CONTACTA PE ORICARE DINTRE MEMBRII BIROULUI OPERATIV, LA NUMERLE DE TELEFON PE CARE LE PUTEȚI GĂSI PE PAGINA FILIALEI.
ÎN NUMELE BIROULUI OPERATIV, VĂ MULȚUMELTE ANTICIPAT,
vicepreledinte Gr.Mihalcea
I N F O R M A R E
De pe siteul
al SNPPC va
prezentam:
INFORMARE
cu privire la proiectul Legii pensiilor
militare de stat
În data de 10.02.2015,
orele 10, la sediul Serviciului Român de Informaţii, din strada Nerva Traian
nr. 5, sector 3, Bucureşti a avut loc întâlnirea între reprezentanţii şi
specialiştii din structurile întregului sistem de apărare, ordine publică şi
siguranţa naţională, pe de –o parte, şi liderii organizaţiilor sindicale ale
poliţiştilor şi personalului contractual din Ministerul Afacerilor Interne, ale
funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, ale cadrelor militare disponibilizate şi în rezervă şi
retragere, pe de altă parte, pentru a discuta prevederile noului proiect de
lege a pensiilor militare de stat pe care vi-l anexăm alăturat.
Facem precizarea că,
atât Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului
Contractual din România cât şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi
Personalului Contractual din M.A.I. a susţinut şi susţine în continuare
modificarea art. 28 alin. 1 din proiect, în sensul că:
„Baza de calcul
folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media
soldelor/salariilor lunare brute corespunzătoare funcţiilor îndeplinite în 6
luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data
deschiderii dreptului la pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3
lit. a)-c.
BIROUL EXECUTIV
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
SENATUL
ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
LEGE
privind
pensiile militare de stat
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
CAPITOLUL
I
Dispoziţii
generale
Art. 1. – Dreptul la pensii şi asigurări
sociale pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare este garantat de stat şi se exercită, în
condiţiile prezentei legi, prin sistemul pensiilor militare de stat şi alte
drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice
şi securităţii naţionale, denumit în continuare sistemul pensiilor militare de
stat.
Art. 2. - Principiile de bază ale
sistemului pensiilor militare de stat, sunt următoarele:
a) principiul unicităţii,
potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul de pensii militare de
stat bazat pe aceleaşi norme de drept, pentru toţi participanţii la acesta;
b) principiul egalităţii,
prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul de pensii militare de
stat, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie
juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul
imprescriptibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu se prescrie;
d) principiul
incesibilităţii, potrivit căruia dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau
parţial;
e) principiul autonomiei,
bazat pe organizarea, conducerea şi administrarea, de sine stătătoare a
sistemului pensiilor militare de stat de către instituţiile din domeniul
apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
f) principiul
recunoştinţei faţă de loialitatea, sacrificiile şi privaţiunile suferite de
militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul
administraţiei penitenciare şi familiile acestora pe timpul carierei.
Art. 3. – În înţelesul prezentei legi,
termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a) militar – este cadrul militar, astfel
cum este definit de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu
modificările şi completările ulterioare, soldatul şi gradatul profesionist, aşa
cum sunt definiţi de Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi
gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, militarul
angajat pe bază de contract, jandarmul angajat cu contract, precum şi preotul
militar aşa cum este definit de Legea nr. 195/2000 privind constituirea şi
organizarea clerului militar;
b) poliţist – este funcţionarul public
cu statut special, astfel cum este definit de Legea nr. 360/2002 privind
Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
c) funcţionar public cu statut special –
este funcţionarul public cu statut special, din sistemul administraţiei
penitenciare încadrat în Ministerul Justiţiei sau în unităţi subordonate
acestuia, astfel cum este definit de Legea nr. 293/2004 privind statutul
funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare;
d) pensionar militar – este persoana
definită la lit. a) - c), care beneficiază de pensie militară de stat în
condiţiile prezentei legi;
e) vechimea în serviciu este perioada în
care o persoană din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională s–a aflat în una dintre următoarele situaţii:
1. a
avut calitatea de cadru militar/poliţist/funcţionar public cu statut special,
în activitate;
2. a
avut calitatea de militar angajat pe bază de contract/jandarm angajat cu
contract/poliţist de frontieră angajat cu contract/soldat şi gradat
voluntar/soldat şi gradat profesionist;
3. a
îndeplinit serviciul militar ca militar în termen, militar cu termen redus,
elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor
militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special, cu excepţia
învăţământului liceal;
4. a
fost concentrată sau mobilizată ca rezervist;
5. a
fost în captivitate;
6. a îndeplinit activităţi misionar pastorale,
duhovniceşti şi religioase, în calitate de preot ori ca preot militar în
instituţiile din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională, prin încheierea unui contract invidual de muncă.
f) vechime cumulată - perioadele de timp recunoscute ca vechime în
serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în vederea obţinerii unei pensii în
condiţiile legii;
g) vechime efectivă – vechimea prevăzută
la lit. f), care nu cuprinde sporurile acordate pentru activitatea desfăşurată
în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, respectiv grupa II
si I de muncă;
h) stagiu potenţial - perioada de timp
prevăzută de prezenta lege acordată la calculul pensiei de invaliditate, ca o
creditare pentru vechimea nerealizată din cauza afecţiunilor invalidante;
i) stagiu de cotizare – perioada în care
persoanele prevăzute la art. 3 lit. a), b), şi c) au datorat/plătit contribuţii
de asigurări sociale de stat în sistemul public de pensii.
j) vârstă standard de pensionare -
vârsta stabilită de prezenta lege, la care se poate obţine pensie pentru limită
de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează
reducerile prevăzute de lege;
k) case de pensii sectoriale - casele de
pensii care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, care
îndeplinesc atribuţiile prevăzute de prezenta lege şi funcţionează cu
respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia informaţiilor clasificate
în instituţiile din sistemul naţional de apărare naţională, ordine publică şi
siguranţă naţională.
Art. 4. – Sistemul pensiilor militare de
stat acoperă riscurile activităţii specifice sistemului de apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională, interzicerea sau restrângerea exerciţiului unor
drepturi şi libertăţi din Constituţia României, precum şi pierderile de
venituri datorate invalidităţii, bătrâneţii sau decesului.
Art. 5. – (1) Ministerul Apărării
Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul Român de Informaţii
asigură aplicarea reglementărilor referitoare la pensiile militare de stat şi
alte drepturi de asigurări sociale ale militarilor, poliţiştilor şi
funcţionarilor publici cu statut special, exercită controlul aplicării acestora
şi pot iniţia propuneri de acte normative în domeniu, în condiţiile legii.
(2) Fondurile necesare pentru plata
pensiilor militare de stat şi a altor drepturi de asigurări sociale cuvenite
pensionarilor militari se asigură de la bugetul de stat prin bugetele
instituţiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 6 - Administrarea sistemului
pensiilor militare de stat se realizează prin case de pensii sectoriale.
Art. 7. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat evidenţa drepturilor de pensii militare de stat şi a
drepturilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric
personal, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Datele cu caracter personal
actualizate pentru toţi cetăţenii români, cetăţenii Uniunii Europene, ai
statelor membre ale Spaţiului Economic European, ai Confederaţiei Elveţiene şi
pentru străinii care au înregistrat rezidenţa/şederea în România, pentru care
casele de pensii sectoriale stabilesc drepturile de pensie şi întocmesc
documentaţii de plată şi/sau efectuează plata pensiilor şi a altor drepturi de
asigurări sociale, sunt furnizate acestora, gratuit, de către Ministerul
Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea
Bazelor de Date.
(3) Datele prevăzute la alin. (2)
sunt furnizate gratuit, la cererea caselor de pensii sectoriale, şi de oricare
altă autoritate, instituţie publică sau altă instituţie care deţine astfel de
informaţii.
Art. 8. – Cheltuielile, în sistemul
pensiilor militare de stat, acoperă contravaloarea pensiilor militare de stat
şi a altor drepturi de asigurări sociale, sumele necesare organizării şi
funcţionării sistemului pensiilor militare de stat şi altor prestaţii prevăzute
de lege.
Art. 9. – Condiţiile de muncă în care se
desfăşoară activitatea militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu
statut special pot fi:
a) normale;
b) deosebite;
c) speciale;
d) alte condiţii.
Art. 10. – Reglementările privind
locurile de muncă şi activităţile cu condiţii deosebite şi speciale stabilite
pentru sistemul unitar de pensii publice se aplică şi militarilor, poliţiştilor
şi funcţionarilor publici cu statut special detaşaţi în afara instituţiei din
care fac parte şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare.
Art. 11. – (1) Încadrarea locurilor de
muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza
criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.
1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii
deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele
militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Hotărârea Guvernului nr.
1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor
cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti,
cu modificările ulterioare.
(2) Prevederile Hotărârii Guvernului nr.
1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii
deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii aplicabile militarilor din cadrul
Ministerului Justiţiei se aplică şi funcţionarilor publici cu statut special
din sistemul penitenciar.
(3) Prevederile alin. (1) sunt
aplicabile, după caz, şi militarilor, poliţistilor şi funcţionarilor publici cu
statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au trecut în
rezervă/retragere, respectiv au încetat raporturile de serviciu, până la data
intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 12. – În sistemul pensiilor
militare de stat se acordă următoarele drepturi:
a) pensii militare de stat;
b) alte drepturi de asigurări sociale.
Art. 13. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special pot beneficia de o singură pensie
militară de stat.
CAPITOLUL
II
Sistemul
pensiilor militare de stat
Art. 14. – În sistemul pensiilor
militare de stat se acordă următoarele categorii de pensii:
a) pensia de serviciu;
b) pensia de invaliditate;
c) pensia de urmaş.
SECŢIUNEA
1
Pensia
de serviciu
Art. 15. – Pensia de serviciu poate fi:
a) pentru limită de vârstă;
b) anticipată;
c) anticipată parţială.
Art. 16. – (1) Au dreptul la pensie de
serviciu pentru limită de vârstă militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici
cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiţii:
a) au împlinit vârsta standard de
pensionare pentru limită de vârstă;
b) vechimea efectivă este de cel puţin
25 de ani, din care cel puţin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.
(2) Vârsta standard de pensionare pentru
limită de vârstă, prevăzută la alin. (1) lit. a), este de 60 de ani. Atingerea
acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare,
conform eşalonării prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta
lege.
Art. 17. – (1) Au
dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, poliţiştii şi funcţionarii
publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ condiţiile
de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au împlinit vârsta standard
de pensionare pentru limită de vârstă diminuată cu 5 ani şi se află în una
dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a
reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de
organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din
domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în
retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt
sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de
expertiză medico-militară.
(2) La acordarea pensiei anticipate,
diminuarea vârstei standard de pensionare cu 5 ani prevăzută la alin. (1) nu
poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de
alte acte normative.
Art. 18. – (1) Au dreptul la pensie de
serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu
statut special, în activitate, indiferent de vârstă, care au o vechime efectivă
de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani vechime în serviciu şi care
se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecuţi în rezervă ori au
încetat raporturile de serviciu, ca
urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de
organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din
domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecuţi în rezervă sau direct în
retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt
sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de
expertiză medico-militară.
(2) Cuantumul pensiei anticipate
parţiale pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special
în activitate prevăzuţi la alin. (1) se calculează pentru numărul anilor de
vechime în serviciu stabiliţi în condiţiile art. 3 lit. e).
(3) La împlinirea vârstei standard de
pensionare, prevăzută de prezenta lege, pensia de serviciu anticipată parţială
devine pensie de serviciu pentru limită de vârstă, iar cuantumul pensiei
militare se recalculează prin raportare la vechimea cumulată calculată la data
trecerii în rezervă.
Art. 19. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a
încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei
pensii de serviciu, dar au o vechime în serviciu de cel puţin 10 ani, beneficiază
de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru
limită de vârstă prevăzută de prezenta lege, pentru numărul anilor de vechime
în serviciu, stabiliţi în condiţiile art. 3 lit. e).
Art. 20. – La împlinirea vârstei
prevăzută de prezenta lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru
limită de vârstă, pensia de serviciu anticipată devine, din
oficiu, pensie de serviciu pentru limită de vârstă.
Art. 21. – (1) Militarii,
poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, care la data trecerii în
rezervă/retragere sau încetării raporturilor de serviciu îndeplinesc condiţiile
de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b) au dreptul la pensie de
serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la art. 16
alin. (2), astfel:
a) pentru activitate realizată în
condiţii de muncă deosebite:
Vechime realizată în condiţii
deosebite
(ani împliniţi)
|
Reducerea vârstei prevăzute la art. 16
alin. (2):
|
|
Ani
|
Luni
|
|
6
|
1
|
–
|
8
|
1
|
6
|
10
|
2
|
–
|
12
|
2
|
6
|
14
|
3
|
–
|
16
|
3
|
6
|
18
|
4
|
–
|
20
|
4
|
6
|
22
|
5
|
–
|
24
|
5
|
6
|
26
|
6
|
–
|
28
|
6
|
6
|
30
|
7
|
–
|
32
|
7
|
6
|
35
|
8
|
–
|
b) pentru activitate realizată în
condiţii de muncă speciale şi alte condiţii:
Vechime realizată în condiţii speciale
şi alte condiţii
(ani împliniţi)
|
Reducerea vârstei prevăzute la art. 16
alin. (2):
|
|
Ani
|
Luni
|
|
2
|
1
|
–
|
3
|
1
|
6
|
4
|
2
|
–
|
5
|
2
|
6
|
6
|
3
|
–
|
7
|
3
|
6
|
8
|
4
|
–
|
9
|
4
|
6
|
10
|
5
|
–
|
11
|
5
|
6
|
12
|
6
|
–
|
13
|
6
|
6
|
14
|
7
|
–
|
15
|
7
|
6
|
16
|
8
|
–
|
17
|
8
|
6
|
18
|
9
|
–
|
19
|
9
|
6
|
20
|
10
|
–
|
21
|
10
|
6
|
22
|
11
|
–
|
23
|
11
|
6
|
24
|
12
|
–
|
25
|
12
|
6
|
26 de ani şi peste
|
13
|
–
|
(2) Reducerea vârstei standard de
pensionare, potrivit alin. (1) sau în alte condiţii stabilite prin acte
normative, nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de
pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani.
Art. 22. – (1) Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime
efectivă de 20 de ani în calitate de personal din unităţi/structuri de
intervenţie şi acţiuni speciale, personal în unităţi de intervenţie antiteroristă,
personal navigant pe elicoptere, aeronave de vânătoare, vânătoare-bombardament
şi cercetare, supersonice, precum şi scafandrii beneficiază la cerere de pensie
de serviciu anticipată sau anticipată parţială, indiferent de vârstă, dacă au o
vechime ca militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, în activitate,
de cel puţin 10 ani.
(2) La împlinirea vârstei standard de
pensionare persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de pensie de serviciu
pentru limită de vârstă în condiţiile prevăzute de art. 18 alin. (3) sau, după
caz, de art. 20.
Art. 23. – (1) Vechimea în serviciu care
se ia în considerare la stabilirea pensiei de serviciu este perioada în care o
persoană s-a aflat în una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art. 3 lit.
e).
(2) Vechimea în serviciu pentru
deschiderea dreptului la pensia de serviciu nu cuprinde şi sporul acordat
pentru activitatea desfăşurată în condiţiile de muncă prevăzute de Hotărârea
Guvernului nr.1294/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi
Hotărârea Guvernului nr.1822/2004, cu modificările ulterioare.
Art. 24. – La stabilirea pensiei,
se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat efectiv, în condiţiile stabilite de
Hotărârea Guvernului nr.1294/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
şi de Hotărârea Guvernului nr.1822/2004, cu modificările ulterioare, astfel:
a) 1 an şi 3 luni în cazul celor care
şi-au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite;
b) 1 an şi 6 luni în cazul celor care
şi-au desfăşurat activitatea în condiţii speciale;
c) 2 ani în cazul celor care şi-au
desfăşurat activitatea în alte condiţii.
Art. 25. – (1) Constituie vechime
pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile art. 16,17,18,22 şi
art. 40 şi perioadele recunoscute ca vechime
în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în
condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Vechimea valorificată pentru
stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1) nu se poate valorifica şi
în sistemul public de pensii.
(3) În cazul în care din însumarea
perioadelor de vechime rezultă fracţiuni de cel puţin 6 luni, acestea se
întregesc la un an în favoarea beneficiarului, iar cele mai mici se neglijează.
Art. 26. – (1) Pentru cadrele
militare/poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data
trecerii în rezervă sau
a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc
condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) si b),
deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în
care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor
prevăzute la art. 19.
(2) Între sistemul pensiilor militare de
stat şi sistemele de asigurări sociale se recunosc reciproc perioadele de
vechime în serviciu, respectiv stagiile de cotizare, în vederea deschiderii
dreptului la pensie în condiţiile alin. (1).
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1)
pensia militară de stat se stabileşte doar pentru perioadele de vechime în
serviciu, iar la calculul pensiei de invaliditate stagiul potenţial se acordă
doar de către ultimul sistem în care persoana a fost asigurată.
Art. 27 – Perioadele de vechime în
serviciu prevăzute la art. 3 lit. e) pct. 3-5, care sunt recunoscute ca
perioade asimilate în sistemul public de pensii, se au în vedere la stabilirea
pensiei, opţional, în unul din sisteme.
Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită
pentru stabilirea pensiei militare de stat estemedia soldelor funcţiei de
bază/salariilor funcţiei de bază corespunzătoare funcţiilor îndeplinite în 6
luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, actualizate la data
deschiderii dreptului la pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3
lit. a) – c), mai puţin solda de grad/salariul gradului profesional. La media
obţinută se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional avut la data
trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
(2) Pentru militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special pensionate în condiţiile art. 19, 27 şi
art. 39, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat
este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la
pensie.
(3) Actualizarea prevăzută la alin. (1)
se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de
funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului
profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de
serviciu.
(4) Baza de calcul folosită pentru
stabilirea pensiei militare de stat pentru personalul trimis în misiune
permanentă în străinătate, precum şi pentru personalul suspendat ca urmare a
exercitării unor funcţii de demnitate publică, care îndeplineşte, în această
perioadă, condiţiile de trecere în rezervă/încetare a raporturilor de serviciu
cu drept la pensie, o reprezintă media soldelor funcţiei de
bază/salariilor funcţiei de bază, corespunzătoare funcţiilor îndeplinite
în 6 luni consecutive, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a-c,
din ultimi 5 ani de activitate anteriori trimiterii în misiune permanentă în
străinătate, sau suspendării pentru exercitarea unei funcţii de demnitate
publică, actualizate la data deschiderii dreptului la pensie. La media obţinută
se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional avut la data trecerii în
rezervă/încetării raporturilor de serviciu.
(5) În situaţia în care baza de calcul
stabilită conform alin. 4 este mai mică decât cea stabilită conform alin. 1,
personalul aflat în misiune permanentă în străinătate poate opta pentru situaţia
mai avantajoasă.
(6) Soţul/soţia, militar, poliţist sau
funcţionar public cu statut special, aflat în concediu fără plată pentru a-şi
urma soţia/soţul la misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani
anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, valorifică 6 luni
consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în concediu
fără plată.
(7) Pentru personalul
militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special detaşaţi în afara
instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensia
militară de stat se stabileşte în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv
salariul funcţiei de bază, cuvenit în calitate de militar, poliţist sau
funcţionar public cu statut special.
Art. 29. – Pensia de serviciu se
determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) pentru activitatea desfăşurată în
condiţii normale, 70%
b) pentru activitatea desfăşurată în
condiţii deosebite, respectiv grupa II de munca, 75%
c) pentru activitatea desfăşurată în
condiţii speciale şi alte condiţii, respectiv grupa I de munca, 80%.
Art. 30. – (1) Procentele
corespunzătoare pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale
sau alte condiţii, respectiv în grupele II sau I de muncă, prevăzute la art. 29
lit. b) şi c), se
acordă militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special
care au lucrat efectiv cel puţin 20 de ani în condiţii deosebite sau 15 ani în
condiţii speciale sau alte condiţii.
(2) În situaţia în care persoanele
prevăzute la alin. (1) au lucrat mai puţin de 20 ani în condiţii
deosebite respectiv 15 ani în condiţii speciale sau alte condiţii, la procentul
corespunzător activităţii desfăşurate în condiţii normale se acordă un spor
proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii deosebite, speciale sau alte
condiţii, respectiv în grupele II sau I de muncă, fără a depăşi procentul
prevăzut la art. 29 lit. c).
Art. 31. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special care au o vechime mai mare de 25 de ani
beneficiază, pentru fiecare an în plus, de un spor la pensie de 2% din baza de
calcul folosită la stabilirea pensiei.
Art. 32. – (1) Cota de contribuţie
individuală la bugetul de stat este de 5%. Baza lunară de calcul pentru care se
va determina contribuţia individuală o reprezintă solda funcţiei de
bază/salariul funcţiei de bază.
(2) Începând cu data intrării în vigoare
a prezentei legi, contribuţia individuală la bugetul de stat suportată de
personalul prevăzut la art. 1, nu va conduce la diminuarea sau majorarea
venitului net realizat lunar din solde/salarii.
SECŢIUNEA
a 2-a
Pensia
de invaliditate
Art. 33. – Au dreptul la pensie de
invaliditate militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care
şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza:
a) producerii unor accidente de muncă
sau a unei boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului
militar/serviciului, tuberculozei, neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA;
b) accidentelor sau bolilor care nu au
legătură cu îndeplinirea serviciului militar/serviciului.
Art. 34. – Beneficiază de pensie de
invaliditate, în condiţiile prevăzute la art. 33 lit. a) şi elevii şi studenţii
instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică
şi siguranţă naţională care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de
muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale, survenite
în timpul şi din cauza activităţii în aceste instituţii.
Art. 35. – Pensia de invaliditate se
determină în raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, astfel:
a) invaliditatea de gradul I,
caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă şi a capacităţii de
autoîngrijire, necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea
altei persoane;
b) invaliditatea de gradul II,
caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea
invalidului de a se autoîngriji fără ajutorul altei persoane;
c) invaliditatea de gradul III,
caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă,
persoana putând să presteze o activitate profesională după trecerea sa în
rezervă/încetarea raporturilor de serviciu, corespunzătoare a cel mult jumătate
din timpul normal de muncă.
Art. 36. – (1) Criteriile şi normele pe
baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate sunt
prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 56/2012 pentru aprobarea criteriilor şi
normelor de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a
capacităţii de muncă pe baza cărora se stabileşte aptitudinea şi încadrarea în
grade de invaliditate pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii
profesionişti, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare, cu modificările ulterioare.
(2) Comisiile centrale de expertiză
medico–militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor
Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz, organizează, îndrumă şi
controlează activitatea de expertiză medicală.
Art. 37. – (1) Evaluarea capacităţii de
muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, de către
comisiile de expertiză medico–militară de pe lângă spitalele din sistemul de
apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
(2) Pentru evaluarea capacităţii de
muncă, cererea şi documentele medicale ale solicitantului se depun la comisiile
de expertiză medico–militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare
naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
(3) În urma examinării clinice şi
analizării documentelor medicale, comisiile de expertiză medico–militară de pe
lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională emit decizii medicale de încadrare într–un grad de invaliditate, care
vor fi avizate de comisia centrală de expertiză medico–militară a Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de
Informaţii, după caz.
(4) În situaţia în care, pentru emiterea
deciziei medicale prevăzute la alin. (3), sunt necesare investigaţii sau
examinări de specialitate suplimentare, comisiile de expertiză medico–militară
propun, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară
de muncă, în condiţiile legii.
(5) Decizia medicală prevăzută la alin.
(3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii şi se
comunică în termen de 5 zile de la emitere. În situaţiile prevăzute la alin.
(4) termenul de emitere a deciziei medicale se prelungeşte corespunzător.
(6) Decizia medicală asupra capacităţii
de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la
comisiile centrale de expertiză medico–militară ale Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii,
după caz.
(7) Contestaţia prevăzută la alin. (6)
se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în
soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 5 zile de la data
soluţionării.
(8) Deciziile comisiilor centrale de
expertiză medico–militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, prevăzute la alin. (7),
date în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţele judecătoreşti
competente în termen de 30 de zile de la comunicare.
(9) Deciziile medicale asupra
capacităţii de muncă, precum şi deciziile prevăzute la alin. (7) necontestate
în termen rămân definitive şi executorii.
Art. 38. – Constituirea, organizarea, funcţionarea
şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico–militară se stabilesc prin
regulament comun, aprobat de ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor
interne, ministrul justiţiei şi directorul Serviciului Român de Informaţii.
Art. 39. – Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special care şi–au pierdut capacitatea de muncă
din cauza unor accidente sau a unor boli, beneficiază de pensia de invaliditate
dacă au realizat, în condiţiile legii, vechime în serviciu.
Art. 40. – (1) Cuantumul pensiei de
invaliditate se stabileşte conform prevederilor art. 29-31.
(2) Vechimea utilizată pentru
calculul pensiei de invaliditate se stabileşte potrivit prevederilor art. 25 si
26.
(3) La suma procentelor cuvenite pentru
vechimea efectivă se adaugă, pentru fiecare an potenţial, până la realizarea
vechimii de 25 de ani prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele
procente:
a) 1% pentru invaliditate de gradul I;
b) 0,8% pentru invaliditate de gradul
II;
c) 0,6% pentru invaliditate de gradul
III.
(4) Numărul anilor potenţiali nu poate
fi mai mare decât vechimea pe care persoana ar fi putut să o realizeze de la
data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de
pensionare.
(5) Cuantumul pensiei de invaliditate
stabilit în condiţiile alin. (1), pentru cazurile prevăzute la art. 39, va fi
diminuat după cum urmează:
a) cu 10% pentru gradul I de
invaliditate;
b) cu 15% pentru gradul II de
invaliditate;
c) cu 20% pentru gradul III de
invaliditate.
Art. 41. – Pensia pentru invaliditatea
survenită ca urmare a unor acţiuni specifice, din cauza unor accidente,
catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza
serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, este
egală cu solda funcţiei de bază/salariului funcţie de bază avută la data
respectivă. Militarul, poliţistul ori funcţionarul public cu statut special, în
rezervă sau în retragere, poate opta pentru pensia din sistemul public de
pensii.
Art. 42.– (1) Pensionarii încadraţi în
gradul I de invaliditate au dreptul la o indemnizaţie pentru însoţitor,
în afara pensiei, în cuantumul stabilit pentru această categorie în sistemul
public de pensii.
(2) Indemnizaţia pentru însoţitor se
suportă de la bugetul de stat.
(3) În cazul pensionarilor încadraţi în
gradul I de invaliditate care beneficiază de pensie de invaliditate în mai
multe sisteme de asigurări sociale, indemnizaţia pentru însoţitor se acordă
numai de către ultimul sistem în care aceştia au fost asiguraţi.
Art. 43.– (1) Pensionarii de
invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie de afecţiune,
la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, pană la împlinirea vârstei
prevăzute la art. 16 alin. (2), la termenele stabilite de comisiile de
expertiză medico–militară.
(2) După fiecare revizuire medicală,
comisiile de expertiză medico-militară emit o nouă decizie medicală asupra
capacităţii de muncă, prin care se stabileşte, după caz:
a) menţinerea în acelaşi grad de
invaliditate;
b) încadrarea în alt grad de invaliditate;
c) redobândirea capacităţii de muncă.
(3) Dreptul la pensie de invaliditate se
modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis
decizia medicală asupra capacităţii de muncă, emisă în urma revizuirii
medicale.
(4) Neprezentarea, din motive imputabile
pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plătii pensiei
începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală, sau
după caz, încetarea plătii pensiei, în condiţiile legii.
(5) Revizuirea medicală se poate efectua
şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s–a îmbunătăţit sau,
după caz, s-a agravat.
(6) Decizia medicală asupra capacităţii
de muncă emisă la revizuirea medicală urmează aceleaşi proceduri de contestare
şi soluţionare, conform prevederilor art. 37.
Art. 44. – (1) Nu mai sunt supuşi
revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care:
a) prezintă invalidităţi care afectează
ireversibil capacitatea de munca;
b) au împlinit vârsta prevăzută la art.
16 alin. (2);
c) au dreptul la pensia de serviciu în
condiţiile art. 17 lit. b) şi ale art. 18 lit. b).
(2) Constatarea situaţiilor prevăzute la
alin. (1) lit. a) se face numai cu avizul comisiilor centrale de expertiză
medico–militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor
Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz.
Art. 45. – (1) Comisiile centrale de
expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii pot convoca pentru
expertizare pensionarul de invaliditate.
(2) Concluziile expertizării sunt
obligatorii şi definitive până la următoarea revizuire medicală
(3) Neprezentarea la comisiile centrale
de expertiză medico–militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, din motive imputabile
pensionarului, atrage suspendarea plătii pensiei.
Art. 46. – (1) Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special care au dreptul la pensie de
invaliditate pot opta, la deschiderea dreptului de pensie, pentru pensia mai
avantajoasă dintre pensia de invaliditate şi pensia de serviciu anticipată sau
anticipată parţială, după caz, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de
prezenta lege pentru acordarea acestora.
(2) La împlinirea vârstei prevăzută de
prezenta lege pentru obţinerea pensiei militare de serviciu pentru limita de
vârsta, beneficiarii pensiei de invaliditate pot opta pentru pensia care îi
avantajează.
Art. 47. – (1) Beneficiarii pensiei de
invaliditate de gradul I îşi menţin dreptul la indemnizaţia de însoţitor,
indiferent de pensia pentru care optează.
(2) Casa de pensii sectorială comunică,
lunar, comisiei centrale de expertiză medico-militară, pensionarii încadraţi în
grad de invaliditate care au împlinit vârsta standard de pensionare sau, după
caz, condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
SECŢIUNEA
a 3–a
Pensia
de urmaş
Art. 48. – Pensia de urmaş se cuvine
copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul, la data decesului, era
pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii militare de
stat.
Art. 49. – Copiii au dreptul la pensie
de urmaş:
a) până la împlinirea vârstei de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o
formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora,
fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de
orice grad, dacă aceasta s–a ivit în perioada în care se aflau în una dintre
situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
Art. 50. – (1) Soţul supravieţuitor are
dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei
prevăzută la art. 16 alin. (2), dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a
fost de cel puţin 15 ani şi nu realizează venituri lunare provenite dintr-o
activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea
sunt mai mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut utilizat la
fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(2) În cazul în care durata
căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de
urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5 % pentru fiecare
lună, respectiv 6,0 % pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Art. 51. – (1) Soţul supravieţuitor are
dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este
invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei cu persoana decedată a fost
de cel puţin un an.
(2) Soţul supravieţuitor are dreptul la
pensie de urmaş, indiferent de vârsta şi de durata căsătoriei, dacă decesul
soţului susţinător s–a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei
boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului
militar/serviciului, asimilată unei boli profesionale şi dacă nu realizează
venituri lunare pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt
mai mici de 35 % din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 52. – Soţul supravieţuitor care nu
îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 50 sau la art. 51 alin. (1)
beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului
soţului susţinător, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare
pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35 % din
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat.
Art. 53. – Soţul supravieţuitor care are
în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în
vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii
de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează
venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este
obligatorie sau acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut
utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 54. – (1) Pensia de urmaş se
stabileşte, după caz, din:
a) pensia de serviciu pentru limită de
vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii,
susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate de gradul I,
în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii
condiţiilor pentru obţinerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmaş se
stabileşte procentual din pensia susţinătorului prevăzută la alin. (1), în
funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) 50% – pentru un singur urmaş;
b) 75% – pentru 2 urmaşi;
c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.
Art. 55. – Cuantumul pensiei de urmaş,
în cazul orfanilor de ambii părinţi, se stabileşte prin însumarea drepturilor
de pensie de urmaş calculate după fiecare părinte.
Art.
56. – (1) Urmaşii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu
statut special în activitate şi ai celor în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi
în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin
accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din
cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului
român, beneficiază de o pensie de urmaş egală cu solda funcţiei de
bază/salariului funcţiei de bază avut la data decesului.
(2) În cazul în care nu există urmaşi,
dacă cel decedat era singurul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor
beneficia de jumătate din pensia de urmaş stabilită potrivit prevederilor alin.
(1).
(3) Urmaşii militarilor,
poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în rezervă, aflaţi în
situaţiile prevăzute la alin. (1), pot opta între pensia stabilită potrivit
prezentei legi şi pensia proprie din sistemul public de pensii.
Art. 57. – În cazul modificării
numărului de urmaşi, pensia se recalculează în conformitate cu dispoziţiile
art. 54 alin. (2).
Art. 58. – Soţul supravieţuitor care are
dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru
obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea mai
avantajoasă pensie.
Art. 59. – Opţiunea prevăzută la art. 58
poate fi făcută atât în cadrul sistemului pensiilor militare de stat, cât şi
faţă de celelalte sisteme de pensii.
SECŢIUNEA
a 4–a
Indexarea
şi actualizarea pensiilor
Art. 60. – (1) Cuantumul pensiilor militare
de stat se indexează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care
se adaugă 50% din creşterea procentuală reală a câştigului salarial mediu brut
realizat.
(2) Indicatorii prevăzuţi la alin. (1)
sunt cei definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic
anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
(3) În situaţia în care unul dintre
indicatorii prevăzuţi la alin. (1) are valoare negativă, la actualizarea
cuantumului pensiilor militare de stat se utilizează indicatorul cu valoare
pozitivă.
(4) În situaţia în care
indicatorii prevăzuţi la alin. (1) au valori negative, se păstrează cuantumul
pensiei aflat în plată.
(5) Prevederile alin. (1) se aplică şi
drepturilor de pensie deschise în cursul anului.
(6) Începând cu anul 2021,
cuantumul pensiilor militare de stat se indexează anual cu 100% din rata
inflaţiei, la care se adaugă 45% din creşterea reală a câştigului salarial
mediu brut, realizate pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat, luat în considerare la indexarea pensiilor militare de stat,
se reduce gradual cu câte 5% în fiecare an.
(7) Începând cu anul 2030, cuantumul pensiilor militare de
stat se indexează anual cu 100% din rata inflaţiei realizată pe anul precedent.
Art.
61. – (1) Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori
se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau soldele de
funcţie/salariile de funcţie ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor
publici cu statut special, în procentele stabilite la art. 29, 30, 31 şi 110 și în funcție de vechimea avută la data trecerii în
rezervă/încetării raporturilor de serviciu, astfel:
a) potrivit gradului militar/profesional
avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media
soldelor de funcţie/salariilor de funcţie îndeplinite în 6 luni consecutive,
din ultimii 5 ani de activitate, la cererea persoanelor ale căror drepturi de
pensie au fost deschise înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. În
situaţia în care, în termen de 6 luni de la data primei majorări, persoanele
îndreptăţite nu depun cerere în acest sens, actualizarea se face, din oficiu,
pe baza mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie din ultimele 6 luni de
activitate;
b) în funcţie de gradul militar/profesional
deţinut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi media
soldelor de funcţie/salariilor de funcţie deținute în cele 6 luni alese conform prevederilor art.
28 pentru drepturile de pensie deschise în baza acestei legi.
(2) În anul în care pot fi aplicabile
atât prevederile art. 60, cât şi cele ale alin. (1) se aplică dispozițiile cele mai
favorabile.
(3) Procedura de actualizare prevăzută
la alin. (1) se stabilește
prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor din domeniul apărării
naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, emis în termen de 90 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
SECŢIUNEA
a 5–a
Stabilirea
şi plata pensiilor
Art. 62. – (1) Pensiile militare de stat
se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau curatorului
acesteia, a persoanei căreia i s–a încredinţat sau i s–a dat în plasament
copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin
procură specială.
(2) Cererea de pensionare, depusă conform
prevederilor alin. (1), poate fi retrasă la cererea persoanei îndreptăţite,
până la emiterea deciziei de pensionare.
(3) Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special depun cererea de pensionare împreună cu
actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta
lege, astfel:
a) la unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura
sau direcţia judeţeană de informaţii/ instituţia sau unitatea, după caz, din
care a făcut parte persoana la data trecerii în rezervă sau direct în
retragere/încetării raporturilor de serviciu odată cu îndeplinirea condiţiilor
de acordare a unei pensii;
b) la centrul militar zonal/judeţean/de sector sau la
unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura sau direcţia judeţeană de
informaţii/instituţia sau unitatea din care a făcut parte, după caz, în
situaţia celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare după data trecerii în
rezervă sau încetarea raporturilor de serviciu.
c) la centrul militar zonal/judeţean/de
sector, unitatea militară/inspectoratul judeţean/structura sau direcţia
judeţeană de informaţii/instituţia sau unitatea, după caz, din raza de domiciliu
a urmaşilor pensionarilor militari decedaţi.
Urmaşii pot depune cererea şi documentele necesare şi la casele de pensii
sectoriale în a căror evidenţă s–au aflat susţinătorii.
(4) Pentru
persoanele prevăzute la alin. (3), cererea de pensionare, însoţită de actele
doveditoare, se transmite de către structurile prevăzute la alin. (3), în
termen de 30 zile de la data depunerii, la casa de pensii sectorială, în
funcţie de ultimul loc de muncă.
(5) Pentru militarii şi funcţionarii
publici cu statut special care aparţin Ministerului Justiţiei, Serviciului de
Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de
Telecomunicaţii Speciale, dosarele de pensionare se transmit la casa de pensii
sectorială aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor
Interne sau Serviciului Român de Informaţii, după caz, potrivit protocoalelor
încheiate între acestea.
(6) Casele de pensii sectoriale
aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne sau
Serviciului Român de Informaţii stabilesc şi plătesc pensiile militarilor şi
funcţionarilor publici cu statut special care aparţin Ministerului Justiţiei,
Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi
Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, potrivit protocoalelor încheiate.
Art. 63. – (1) În vederea stabilirii
pensiei militare de stat organele prevăzute la art. 62 alin. (3) sunt obligate
să întocmească dosarul de pensionare, acestea purtând întreaga răspundere
pentru respectarea termenelor de depunere şi exactitatea datelor înscrise.
(2) Dosarul de pensionare pentru
invaliditate trebuie să conţină în mod obligatoriu şi decizia medicală de
încadrare în grad de invaliditate.
(3) Metodologia de întocmire a dosarului
de pensionare se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale,
ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii.
Art. 64. – (1) Drepturile de pensie se
stabilesc şi se plătesc astfel:
a) de la data încetării plăţii
soldelor/salariilor lunare ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor
publici cu statut special, după caz, a soldei/salariului sau pensiei
susţinătorului decedat dacă cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă
la casa de pensii sectorială în cel mult 90 de zile de la data ivirii acestor
situaţii.
b) din prima zi a lunii următoare celei
in care cererea, împreună cu actele necesare, a fost depusă la casa de pensii
sectorială peste termenul prevăzut la lit. a).
(2) Pentru persoanele care îndeplinesc
condiţiile de pensionare ulterior datei ieşirii din rândul militarilor în
activitate/încetării raporturilor de serviciu sau ulterior decesului
susţinătorului, pensia se stabileşte şi se plăteşte cu începere din prima zi a
lunii următoare celei în care s–a depus cererea, împreună cu actele necesare,
la casele de pensii sectoriale.
Art. 65. – (1) Admiterea sau respingerea
cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială,
în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii
sectorială.
(2) Decizia prevăzută la alin. (1)
cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se
respinge cererea de pensionare, precum şi termenul în care poate fi introdusă
contestaţia.
(3) Decizia casei de pensii sectoriale
se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 10 zile
lucrătoare de la data emiterii.
Art. 66. – (1) În situaţia în care,
ulterior stabilirii şi/sau plătii drepturilor de pensie, se constată diferenţe
între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa de pensii
sectorială operează, din oficiu sau la cererea persoanelor îndreptăţite,
modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
(2) Sumele rezultate în urma aplicării
prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul
termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării
diferenţelor.
Art. 67. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, plata pensiei se face lunar.
(2) Pensia se plăteşte personal
titularului, tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s–a
încredinţat ori i s–a dat în plasament copilul urmaş sau, după caz,
mandatarului desemnat prin procură specială.
Art. 68. – (1) Plata pensiei se face, în
funcţiei de opţiunea pensionarului, prin mandat poştal, în cont curent sau în
cont de card, în condiţiile stabilite prin convenţiile încheiate între casele
de pensii sectoriale şi Compania Naţională „Poşta Română” – S.A. sau, după caz,
între casele de pensii sectoriale şi bănci.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi
în situaţia celorlalte drepturi băneşti pentru stabilirea şi plata cărora
competenţa revine, potrivit legii, caselor de pensii sectoriale.
(3) Casele de pensii sectoriale transmit
lunar, la domiciliul beneficiarilor din România, prin Compania Naţională „Poşta
Română” – S.A., taloanele de plată a drepturilor prevăzute la
alin. (1) şi (2), indiferent de modalitatea de plată pentru care au optat
beneficiarii acestora.
Art. 69. – (1) Cheltuielile cu
transmiterea către beneficiari a drepturilor prevăzute la art. 68 alin. (1) şi
(2), precum şi cele cu transmiterea taloanelor de plată la domiciliul
beneficiarilor din România se suportă din bugetul de stat, prin stabilirea unor
procente şi tarife conform legilor bugetare anuale.
(2) Procentul prevăzut în situaţia în
care achitarea drepturilor se face la domiciliul beneficiarilor se stabileşte
astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depăşească 1% din
valoarea totală a sumelor plătite.
(3) Comisionul bancar prevăzut în
situaţia în care plata drepturilor se face în cont curent sau în cont de card
se stabileşte astfel încât cheltuielile totale de transmitere să nu depăşească
0,15% din valoarea totală a sumelor plătite.
Art. 70. – (1) Beneficiarii drepturilor
băneşti stabilite de casele de pensii sectoriale, care nu au domiciliul în
România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în
condiţiile legii.
(2) Pensiile militare de stat sau alte
drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliţi în străinătate,
pot fi transferate în alte ţări, în condiţiile reglementate prin instrumente
juridice cu caracter internaţional la care România este parte, în moneda
ţărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s–a convenit.
(3) Cheltuielile generate de transferul
în străinătate al pensiilor militare de stat sau altor drepturi de asigurări
sociale, inclusiv comisioanele de schimb valutar, se suportă de beneficiar, cu
excepţia plăţilor care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgentă a Guvernului
nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr.
197/2010, în cazul acestora din urmă comisioanele fiind suportate,
proporţional, de către beneficiar şi de către casele de pensii sectoriale.
Art. 71. – Procedurile referitoare la
efectuarea operaţiunilor de plată a drepturilor băneşti se aprobă prin ordine
ale conducătorilor caselor de pensii sectoriale.
Art. 72. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în
care a intervenit una dintre următoarele cauze:
a) pensionarul a decedat;
b) pensionarul nu mai îndeplineşte
condiţiile legale în temeiul cărora i–a fost acordată pensia;
c) pensionarul de invaliditate,
pensionarul urmaş prevăzut la art. 49 lit. c), precum şi cel prevăzut la art.
52 şi–au redobândit capacitatea de muncă, potrivit legii;
d) au expirat 12 luni de la data la care
pensionarul de invaliditate, pensionarul de urmaş prevăzut la art. 49 lit. c)
sau cel prevăzut la art. 51 alin. (1) nu s–a prezentat, din motive imputabile
lui, la revizuirea medicală obligatorie;
e) au expirat 12 luni de la data la care
pensionarul de invaliditate, pensionarul urmaş prevăzut la art. 49 lit. c) sau
cel prevăzut la art. 51 alin. (1) nu s–a prezentat, din motive imputabile lui,
la convocarea prevăzută la art. 45;
f) copilul, beneficiar al unei pensii de
urmaş, a împlinit vârsta de 26 de ani, cu excepţia situaţiei prevăzute la art.
49 lit. c);
g) pensionarul urmaş a fost condamnat,
printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunea de omor
sau tentativă de omor, comisă asupra susţinătorului.
(2) Datele referitoare la decesul
persoanei, de natură să conducă la încetarea plătii pensiei, în
conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a), se comunică de Ministerul
Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea
Bazelor de Date.
(3) Instanţele judecătoreşti au
obligaţia să comunice, în scris, informaţiile de natură să conducă la încetarea
plăţii pensiei, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a
hotărârii pronunţate în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. h), casei de
pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat.
Art. 73. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în
care a intervenit una dintre următoarele cauze:
a) pensionarul şi–a stabilit domiciliul
pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate
în domeniul asigurărilor sociale, dacă, potrivit prevederilor acesteia, pensia
se plăteşte de către celălalt stat;
b) pensionarul de invaliditate sau
pensionarul urmaş prevăzut la art. 49 lit. c) ori cel prevăzut la art. 51 alin.
(1) nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea
comisiilor centrale de expertiză medico–militară ale Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne sau Serviciului Român de Informaţii;
c) pensionarul urmaş, prevăzut la art.
49 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării
studiilor;
d) soţul supravieţuitor, beneficiar al
unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit
legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat;
e) soţul supravieţuitor, beneficiar al
unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit;
f) soţul supravieţuitor, beneficiar al
unei pensii militare de stat, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din
sistemul public de pensii, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale,
neintegrat sistemului public de pensii;
g) pensionarul de invaliditate, încadrat
în gradul I sau II, se încadrează în muncă, cu excepţia consilierilor locali
sau judeţeni;
h) pensionarul de invaliditate, gradul
III, se încadrează în muncă depăşind jumătate din programul normal de lucru al
locului de munca respectiv, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni.
(2) În situaţia copilului, beneficiar al
unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 49 lit. b), care nu face
dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1
octombrie a anului în curs.
(3) Plata indemnizaţiei pentru însoţitor
prevăzute la art. 42 alin. (1) se suspendă pe perioada în care pensionarul este
internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală
specializată, în care se asigură supraveghere şi îngrijire permanente, cu
excepţia situaţiilor în care pensionarul este nevăzător.
(4) Suspendarea plăţii pensiei şi/sau a
indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului,
situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în
care a fost înregistrată cererea.
Art. 74. – În sistemul pensiilor
militare de stat, reluarea plăţii pensiei se face, la cerere, după cum urmează:
a) începând cu luna următoare celei în
care a fost înlăturată cauza care, potrivit legii, a dus la suspendarea plăţii
pensiei, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data la care
cauza suspendării a fost înlăturată;
b) începând cu luna următoare celei în
care a fost depusă cererea, dacă depunerea acesteia s–a făcut după expirarea
termenului prevăzut la lit. a);
c) de la data începerii anului şcolar,
în situaţia în care suspendarea plăţii pensiei s–a făcut în temeiul
prevederilor art. 73 alin. (1) lit. c).
d) începând cu luna următoare celei în
care a fost depusă cererea de reluare a plăţii pensiei în cazul prevăzut la
art. 73 alin. (4).
Art. 75. – Încetarea, suspendarea sau
reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se
fac prin decizie emisă de casele de pensii sectoriale, în condiţiile
respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.
Art. 76. – Prevederile prezentei legi,
referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea
şi reluarea plăţii acestora, se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi
speciale, ale căror stabilire şi plată se află, potrivit legii, în competenţa
materială a caselor de pensii sectoriale, cu excepţia situaţiilor în care legea
specială de reglementare dispune altfel.
Art. 77. – (1) În sistemul pensiilor
militare de stat, pot cumula pensia cu venituri provenite din situaţii pentru
care asigurarea este obligatorie, în condiţiile legii, următoarele categorii de
pensionari:
a) pensionarii militari care beneficiază
de pensie de serviciu;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii de invaliditate gradul
III, precum şi copiii, pensionari de urmaş, încadraţi în gradul III de
invaliditate;
d) copiii, pensionari de urmaş,
prevăzuţi la art. 49 lit. a) şi b).
(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al
unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi
profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă
acestea nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat.
Art. 78. – Pensionarii militari care
realizează stagii de cotizare, nevalorificate la stabilirea pensiei militare de
stat, pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în condiţiile prevăzute de
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările
şi completările ulterioare.
Art. 79. – (1) Deciziile de pensii
pentru limită de vârstă şi anticipate ale pensionarilor militari rechemaţi în
activitate sau care au redobândit calitatea de poliţişti sau funcţionari
publici cu statut special în instituţii din sistemul de apărare, ordine publică
şi siguranţă naţională se revocă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică din
ziua în care militarul, poliţistul sau funcţionarul public cu statut special a
fost rechemat în activitate sau a redobândit calitatea de poliţist sau
funcţionar public cu statut special.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (1)
au obligaţia de a comunica caselor de pensii sectoriale în termen de 15 zile
persoanele care beneficiază de pensie militară şi au fost rechemate în
activitate sau au redobândit calitatea de poliţist sau funcţionar public cu
statut special.
(4) La o nouă trecere în
rezervă/încetare a raporturilor de muncă, vechimea care se ia în considerare la
stabilirea pensiei militare de stat este cea stabilită la pensionarea
anterioară, la care se adaugă timpul servit după rechemarea în activitate,
respectiv, timpul lucrat în calitate de poliţist şi funcţionar public cu
statut special.
(5) În baza de calcul a pensiei se iau
soldele/salariile prevăzute la art. 28.
Art. 80. – Beneficiarii drepturilor
prevăzute de prezenta lege sunt obligaţi să comunice casei de pensii
sectoriale, în evidenţele căreia se află, orice schimbare în situaţia proprie,
de natură să conducă la modificarea condiţiilor în funcţie de care i–a fost
stabilită sau i se plăteşte pensia, în termen de 15 zile de la data apariţiei
acesteia.
Art. 81. – (1) Sumele neîncasate de
către pensionar, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul şi/sau,
după caz, drepturi restante de pensie, cuvenite şi neîncasate până la deces, se
plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora,
celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi
solicitate în cadrul termenului general de prescripţie.
CAPITOLUL
II
Alte
drepturi de asigurări sociale
Art. 82. – (1) În sistemul pensiilor militare de stat, în
afara pensiilor, se mai pot acorda, în condiţiile prezentei legi, următoarele
drepturi de asigurări sociale:
a) tratament balnear care se suportă de
la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, pentru
asiguraţi şi pensionari;
b) bilete de odihnă şi tratament,
acordate conform prevederilor legale;
c) ajutor de deces, conform prevederilor
legale, în cazul decesului militarului, poliţistului sau funcţionarului public
cu statut special, pensionarului militar sau a unui membru al familiei
acestuia.
(2) Ajutorul de deces se acordă unei
singure persoane care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de
deces şi care poate fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele,
tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această
dovadă.
(3) În cazul decesului unui membru de
familie, ajutorul de deces se acordă dacă acesta nu era asigurat sau pensionar
la data decesului.
(4) Se consideră membru de familie, în
sensul alin. (3):
a) soţul/soţia;
b) copiii proprii, copiii adoptaţi,
copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi
educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile,
până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, precum şi
copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut
capacitatea de muncă înaintea vârstelor menţionate.
Art. 83. – (1) Ajutorul de deces se
suportă din bugetul de stat şi se acordă, la cerere, pe baza certificatului de
deces.
(2) Acordarea ajutorului de deces nu
este condiţionată de realizarea unei anumite vechimi în serviciu.
Art. 84. – Ajutorul de deces se achită
în termen de 24 de ore de la solicitare de:
a) angajator, în cazul decesului
militarului, poliţistului sau funcţionarului public cu statut special,
respectiv al unui membru de familie al acestuia;
b) casa de pensii sectorială sau centrul
militar zonal/judeţean/sector în cazul decesului pensionarului, respectiv al
unui membru de familie al acestuia.
Art. 85. – (1) Ajutorul de deces se
achită persoanei îndreptăţite sau mandatarului desemnat, prin procură specială,
de către aceasta.
(2) Ajutorul de deces poate fi
solicitat, pe baza actelor justificative, în cadrul termenului general de
prescripţie, calculat de la data decesului.
(3) Cuantumul ajutorului de deces
solicitat potrivit alin. (2) se achită la nivelul cuvenit la data decesului
stabilit conform legii.
CAPITOLUL
III
Casele
de pensii sectoriale
Art. 86. – (1) Casele de pensii
sectoriale se înfiinţează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, după caz,
ca structuri cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
(2) Casele de pensii sectoriale
prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale caselor de pensii
sectoriale din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi
Serviciul Român de Informaţii.
Art. 87. – Atribuţiile, organizarea şi
funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii, în termen de 30 de zile
de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 88. – Cheltuielile privind
organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se suportă din bugetul
de stat, prin bugetele instituţiilor publice în subordinea cărora funcţionează.
Art. 89. – În aplicarea prevederilor
prezentei legi, casele de pensii sectoriale îndeplinesc, în principal,
următoarele atribuţii:
a) asigură evidenţa la nivel naţional a
tuturor beneficiarilor dispoziţiilor prezentei legi;
b) stabilesc cuantumul pensiilor din
sistemul pensiilor militare de stat prin decizii, conform prezentei legi;
c) asigură evidenţa drepturilor şi
obligaţiilor stabilite în sistemul pensiilor militare de stat, pe baza codului
numeric personal, în condiţiile legii;
d) aplică prevederile convenţiilor
internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi
ansamblul reglementărilor comunitare şi dezvoltă relaţii cu organisme similare
în domeniul pensiilor militare şi asigurărilor sociale din alte ţări, în limita
competenţelor prevăzute de lege;
e) organizează selecţia, pregătirea şi
perfecţionarea profesională a personalului din domeniul pensiilor militare, în
condiţiile legii;
f) asigură introducerea, extinderea,
întreţinerea şi protecţia sistemelor automate de calcul şi de evidenţă;
g) asigură reprezentarea în faţa
instanţelor judecătoreşti în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării
dispoziţiilor prezentei legi;
h) asigură exportul în străinătate al
prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;
i) îndeplinesc orice alte atribuţii
stabilite prin dispoziţii legale.
Art. 90. – Realizarea atribuţiilor ce
revin caselor de pensii sectoriale, potrivit legii, este supusă controlului
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului
Român de Informaţii, după caz.
CAPITOLUL
IV
Răspunderea
juridică
Art. 91. – Încălcarea prevederilor
prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contravenţională sau
penală, după caz.
SECŢIUNEA
1
Infracţiuni
Art.
92. – Completarea cu intenţie a formularelor–tip referitoare la
stabilirea şi plata pensiilor cu date nereale, având ca efect denaturarea
evidenţelor şi datelor referitoare la pensionarii militari, constituie
infracţiune de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit Codului penal.
SECŢIUNEA
a 2–a
Contravenţii
Art. 93. – Constituie contravenţie
următoarele fapte dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit
legii penale, să constituie infracţiuni:
a) nerespectarea metodologiei şi a
criteriilor de încadrare în condiţii deosebite şi speciale de muncă;
b) nerespectarea prevederilor art. 28
privind baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat;
c) nerespectarea prevederilor art. 80
privind obligaţia comunicării casei de pensii sectorială a modificărilor
intervenite referitoare la condiţiile de acordare a pensiei;
d) nerespectarea eliberării la cerere a
actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii, necesare
stabilirii drepturilor de pensie, care sunt scutite de orice fel de taxe şi
comisioane.
Art. 94. – (1) Contravenţiile prevăzute
la art. 93 se sancţionează după cum urmează:
a) cele de la lit. c) şi d) cu amendă de
la 500 lei la 1000 lei;
b) cele de la lit. a) şi b) cu amendă de
la 1500 lei la 5000 lei.
(2) Nivelul amenzilor prevăzut la alin.
(1) poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 95. – Constatarea contravenţiilor
prevăzute la art. 93 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 94 se fac de
către organele de control ale caselor de pensii sectoriale.
Art. 96. – Amenzile contravenţionale
aplicate potrivit prevederilor art. 94 şi 95 constituie venituri la bugetul de
stat.
Art. 97. – Dispoziţiile referitoare la
contravenţii prevăzute la art. 94–96 se completează cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
CAPITOLUL
V
Jurisdicţia
în sistemului pensiilor militare de stat
Art. 98. – (1) Deciziile de pensie emise
de casele de pensie sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la
comunicare, la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul
Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului
Român de Informaţii.
(2) Procedura de examinare a deciziilor
supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă,
obligatorie,fără caracter jurisdicţional.
(3) Deciziile de pensie necontestate în
termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.
Art. 99. – (1) Comisiile de contestaţii
care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii sunt organisme de
verificare, care examinează şi hotărăsc asupra deciziilor de pensie emise de
casele de pensii sectoriale şi urmăresc aplicarea corectă a legislaţiei
referitoare la pensiile militare de stat.
(2) Organizarea, funcţionarea şi
structura comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului
Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de
Informaţii se stabilesc prin ordin comun al ministrului apărării naţionale,
ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii,
în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) În soluţionarea contestaţiilor,
comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării
Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii
adoptă hotărâri.
(4) Termenul de soluţionare a
contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.
(5) În situaţia în care contestaţia nu
este soluţionată de comisiile de contestaţii în termenul de 45 de zile,
deciziile de pensie pot fi atacate la instanţa în a cărei rază teritorială îşi
are domiciliul ori sediul reclamantul.
Art. 100. – (1) Hotărârile comisiilor de
contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii se comunică
persoanelor în cauză şi caselor de pensii sectoriale interesate, în termen de 5
zile de la adoptare.
(2) Hotărârile comisiilor de contestaţii
pot fi atacate la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul sau sediul reclamantul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3) Hotărârile comisiilor de
contestaţii, care nu au fost atacate la instanţele judecătoreşti în termenul
prevăzut la alin. (2), sunt definitive.
Art. 101. – Jurisdicţia în sistemului
pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel.
Art. 102. – Litigiile se soluţionează de
către instanţa competentă, potrivit legii.
Art. 103. – Cererile îndreptate
împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază
teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.
Art. 104. – Hotărârea
tribunalului poate fi atacată cu apel.
Art. 105. – Prevederile prezentei legi,
referitoare la jurisdicţia în sistemului pensiilor militare de stat, se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 106. – Cererile în faţa oricăror
organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu
litigiile, având ca obiect drepturi sau obligaţii de pensii militare de stat
sau de asigurări sociale, sunt scutite de taxă de timbru.
CAPITOLUL
VI
Dispoziţii
tranzitorii
Art. 107. – (1) Dovada vechimii pentru
stabilirea pensiei militare de stat, pentru perioadele anterioare datei
intrării în vigoare a prezentei legi, se face cu actele prevăzute de legislaţia
în vigoare la data emiterii acestora.
(2) Perioadele de vechime în muncă
realizate în grupele I şi a II-a de muncă până la data de 10 aprilie 2001
constituie stagiu de cotizare în condiţii speciale, respectiv condiţii
deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare cu excepţia celor
realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 263/2010, sunt încadrate în condiţii speciale.
(3) Constituie vechime şi perioada
suplimentară la vechimea în muncă acordată în baza legislaţiei anterioare datei
de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a de muncă.
(4) Adeverinţele care atestă
încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt
valorificate, numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza
documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Art. 108. – (1) În perioada de aplicare
etapizată a prevederilor Legii–cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, baza de
calcul prevăzută la art. 28 din prezenta lege este solda lunară/salariul de
bază la care se adaugă sporul pentru
păstrarea confidenţialităţii în legătură cu informaţiile clasificate, prevăzute
de legislația în vigoare la 31.12.2009.
(2) În perioada prevăzută la alin. (1),
la baza de calcul folosită pentru stabilirea și actualizarea pensiei militare de stat determinată în
condiţiile art. 28 se aplică un indice de corecţie de 1,18.
(3) În perioada de aplicare etapizată a
prevederilor Legii–cadru nr. 284/2010, contribuţia individuală la bugetul de
stat prevăzută la art. 32, se calculează la solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislația
în vigoare la 31.12.2009.
CAPITOLUL
VII
Dispoziţii
finale
Art. 109.– (1) Cererile în legătură cu
eliberarea actelor prevăzute de lege, prin care se face dovada vechimii
necesare stabilirii drepturilor de pensie sunt scutite de orice fel de taxe şi
comisioane.
(2) Cererile prevăzute la alin. (1) se
soluţionează în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
Art.110.– Militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special care au plătit contribuţia individuală
la bugetul de stat/bugetul asigurărilor sociale, contribuţie la Fondul pentru
pensia suplimentară, respectiv contribuţia individuală de asigurări sociale de
stat, beneficiază de un spor procentual la cuantumul pensiei stabilit in
condiţiile art. 29, 30 şi 31, astfel:
a) 3% pentru o vechime a contribuţiei
între 5 – 15 ani;
b) 6% pentru o vechime a contribuţiei
între 15 – 25 ani;
c) 9% pentru o vechime a contribuţiei
peste 25 de ani.
Art. 111. – (1) Pensiile militarilor,
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special recalculate şi
revizuite în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din
sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Legii nr.
241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate
beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională devin pensii militare de stat în înţelesul prezentei legi.
(2) Prima actualizare prevăzută la art.
61 alin. (1) lit. a) se realizează în termen de 24 de luni de la data primei
majorări a soldelor de grad/salariilor gradului profesional şi/sau soldelelor
de funcţie/salariilor de funcţie ale militarilor, poliţiştilor şi
funcţionarilor publici cu statut special şi se aplică începând cu luna
majorării acestor drepturi.
(3) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot
fi recalculate, în condiţiile prezentei legi, în situaţia depunerii de
documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar
drepturile de pensie astfel recalculate se acordă începând cu luna următoare
depunerii documentelor.
(4) Stagiile de cotizare nevalorificate
la recalcularea pensiei conform alin. (3), precum şi cele realizate ulterior
intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de
pensii.
(5) Procedura de recalculare prevăzută
la alin. (3) se stabilește
prin ordinul prevăzut la art. 61 alin. (3).
Art. 112. – (1) Pensiile militarilor,
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza
Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin
pensii militare de stat şi se recalculează potrivit prevederilor prezentei
legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie.
(2) Recalcularea pensiilor prevăzută la
alin. (1) se realizează în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a
prezentei legi.
(3) Stagiile de cotizare nevalorificate
la recalcularea pensiei conform alin. (1), precum şi cele realizate ulterior
intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de
pensii.
(4) Pensiile recalculate potrivit alin.
(1) se cuvin începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei
legi şi se plătesc începând cu luna următoare celei în care se împlineşte
termenul prevăzut la alin. (2).
(5) Persoanele care au realizat stagiu
de cotizare în specialitate şi ale căror drepturi de pensie au fost stabilite
de către casele teritoriale de pensii conform Legii nr. 263/2010, cu
modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru recalcularea pensiei,
în condiţiile prezentei legi, la casele de pensii sectoriale în funcţie
de ultimul loc de muncă din care au trecut în rezervă/retragere sau le-au
încetat raporturile de serviciu.
(6) Prevederile alin. (3) şi (4) se
aplică şi în cazul persoanelor de la alin. (5) dacă cererea a fost depusă la
casele de pensii sectoriale în termenul prevăzut la alin. (2).
(7) În situaţia în care cererea a fost
depusă la casele de pensii sectoriale cu depăşirea termenului prevăzut la alin.
(2) drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna
următoare depunerii cererii.
(8) Procedura de recalculare prevăzută
la alin. (1) se stabilește
prin ordinul prevăzut la art. 61 alin. (3).
Art. 113. – În situaţia în care se
constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor
art. 111 şi 112, şi cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată
cuantumul avantajos.
Art.114. – (1) În cazul modificării
numărului de urmaşi după intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru o pensie
stabilită pe baza legislaţiei anterioare, pensia de urmaş cuvenită soţului
supravieţuitor se recalculează potrivit prezentei legi, cu păstrarea
condiţiilor existente la data deciziei iniţiale.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi
în cazul pensiilor de invaliditate stabilite pe baza legislaţiei anterioare, la
modificarea încadrării într-un alt grad de invaliditate.
(3) Drepturile pentru urmaşii
militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în
activitate şi ai celor în rezervă, mobilizate sau concentrate în unităţi
militare, decedate ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente,
catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza
serviciului militar sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului
statului român, se actualizează, anual conform prevederilor art. 60.
(4) Prevederile alin. (3) se aplică în
mod corespunzător pensiilor prevăzute la art. 41.
Art. 115. – Litigiile care se referă la
drepturile ce fac obiectul prezentei legi, aflate pe rolul instanţelor la data
intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a
fost stabilit dreptul.
Art. 116. – (1) Sumele încasate necuvenit
cu titlu de pensie se recuperează de la beneficiari în termenul general de
prescripţie de 3 ani.
(2) Sumele plătite necuvenit prin
intermediul caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în
baza deciziei casei de pensii sectoriale respective, care constituie titlu
executoriu.
(3) Debitele reprezentând pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc.
(4) Sumele rămase nerecuperate de pe
urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc.
Art. 117. – (1) Sumele încasate
necuvenit cu titlu de pensie militară de stat, ca urmare a unei infracţiuni
săvârşite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăţi a
sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a
prejudiciului.
(2) Sumele stabilite în conformitate cu
prevederile alin. (1), rămase nerecuperate de la pensionarii decedaţi, nu se
mai urmăresc.
Art. 118. – (1) Debitele provenite din
drepturile de pensie din sistemul pensiilor militare de stat se recuperează
potrivit legii şi se fac venit la bugetul de stat.
(2) La recuperarea debitelor în
conformitate cu dispoziţiile alin. (1) se aplică prevederile Codului de
procedură fiscală în materie.
Art. 119. – Bazele de date privind
beneficiarii dispoziţiilor prezentei legi sunt proprietatea caselor de pensii
sectoriale şi au caracter confidenţial.
Art. 120. – Cererile adresate casei de
pensii sectoriale constituite la nivelul Ministerului Apărării Naţionale,
Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii se
soluţionează în termenul prevăzut de lege şi sunt scutite de orice fel de taxă.
Art. 121. – Cererile înregistrate şi
nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se soluţionează
conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor de pensii şi
asigurări sociale.
Art. 122. – La stabilire, pensiile
se rotunjesc din leu în leu în favoarea beneficiarului.
Art. 123. - (1) Diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna
decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010 şi OUG nr. 1/2011,
se restituie titularilor, la cererea acesora, în mod eşalonat, pe o perioadă de
cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Modalitatea de aplicare a
prevederilor alin. (1) se va stabili prin norme aprobate prin hotărâre a
Guvernului.
Art. 124. – Prezenta lege intră în
vigoare la data de .......
Art. 125. – Pe data intrării în vigoare
a prezentei legi se abrogă:
a) art. 1 lit. a) şi b), art. 4 alin.
(1) lit. a), art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 8, art. 9 lit. b) şi art. 11
din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie
2010;
b) art. II şi III din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind
fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor administrate privat, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 22 noiembrie 2011, cu modificările
ulterioare;
c) art. 89 alin. (1) din Anexa nr. VII
la Legea–cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
877 din 28decembrie 2010, cu modificările ulterioare;
d) dispoziţiile contrare din Legea nr.
263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările
şi completările ulterioare;
e) orice alte dispoziţii contrare
prezentei legi.
Nr. in
Anexă
VÂRSTA
standard
de pensionare pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut
special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării
naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale
Luna şi anul naşterii
|
Luna şi anul pensionării
|
Vârsta la ieşirea la pensie
(ani/luni)
|
Ianuarie 1958
|
Septembrie 2013
|
55/8
|
Februarie 1958
|
Octombrie 2013
|
55/8
|
Martie 1958
|
Noiembrie 2013
|
55/8
|
Aprilie 1958
|
Ianuarie 2014
|
55/9
|
Mai 1958
|
Februarie 2014
|
55/9
|
Iunie 1958
|
Martie 2014
|
55/9
|
Iulie 1958
|
Mai 2014
|
55/10
|
August 1958
|
Iunie 2014
|
55/10
|
Septembrie 1958
|
Iulie 2014
|
55/10
|
Octombrie 1958
|
Septembrie 2014
|
55/11
|
Noiembrie 1958
|
Octombrie 2014
|
55/11
|
Decembrie 1958
|
Noiembrie 2014
|
55/11
|
Ianuarie 1959
|
Ianuarie 2015
|
56/0
|
Februarie 1959
|
Februarie 2015
|
56/0
|
Martie 1959
|
Martie 2015
|
56/0
|
Aprilie 1959
|
Mai 2015
|
56/1
|
Mai 1959
|
Iunie 2015
|
56/1
|
Iunie 1959
|
Iulie 2015
|
56/1
|
Iulie 1959
|
Septembrie 2015
|
56/2
|
August 1959
|
Octombrie 2015
|
56/2
|
Septembrie 1959
|
Noiembrie 2015
|
56/2
|
Octombrie 1959
|
Ianuarie 2016
|
56/3
|
Noiembrie 1959
|
Februarie 2016
|
56/3
|
Decembrie 1959
|
Martie 2016
|
56/3
|
Ianuarie 1960
|
Mai 2016
|
56/4
|
Februarie 1960
|
Iunie 2016
|
56/4
|
Martie 1960
|
Iulie 2016
|
56/4
|
Aprilie 1960
|
Septembrie 2016
|
56/5
|
Mai 1960
|
Octombrie 2016
|
56/5
|
Iunie 1960
|
Noiembrie 2016
|
56/5
|
Iulie 1960
|
Ianuarie 2017
|
56/6
|
August 1960
|
Februarie 2017
|
56/6
|
Septembrie 1960
|
Martie 2017
|
56/6
|
Octombrie 1960
|
Mai 2017
|
56/7
|
Noiembrie 1960
|
Iunie 2017
|
56/7
|
Decembrie 1960
|
Iulie 2017
|
56/7
|
Ianuarie 1961
|
Septembrie 2017
|
56/8
|
Februarie 1961
|
Octombrie 2017
|
56/8
|
Martie 1961
|
Noiembrie 2017
|
56/8
|
Aprilie 1961
|
Ianuarie 2018
|
56/9
|
Mai 1961
|
Februarie 2018
|
56/9
|
Iunie 1961
|
Martie 2018
|
56/9
|
Iulie 1961
|
Mai 2018
|
56/10
|
August 1961
|
Iunie 2018
|
56/10
|
Septembrie 1961
|
Iulie 2018
|
56/10
|
Octombrie 1961
|
Septembrie 2018
|
56/11
|
Noiembrie 1961
|
Octombrie 2018
|
56/11
|
Decembrie 1961
|
Noiembrie 2018
|
56/11
|
Ianuarie 1962
|
Ianuarie 2019
|
57/0
|
Februarie 1962
|
Februarie 2019
|
57/0
|
Martie 1962
|
Martie 2019
|
57/0
|
Aprilie 1962
|
Mai 2019
|
57/1
|
Mai 1962
|
Iunie 2019
|
57/1
|
Iunie 1962
|
Iulie 2019
|
57/1
|
Iulie 1962
|
Septembrie 2019
|
57/2
|
August 1962
|
Octombrie 2019
|
57/2
|
Septembrie 1962
|
Noiembrie 2019
|
57/2
|
Octombrie 1962
|
Ianuarie 2020
|
57/3
|
Noiembrie 1962
|
Februarie 2020
|
57/3
|
Decembrie 1962
|
Martie 2020
|
57/3
|
Ianuarie 1963
|
Mai 2020
|
57/4
|
Februarie 1963
|
Iunie 2020
|
57/4
|
Martie 1963
|
Iulie 2020
|
57/4
|
Aprilie 1963
|
Septembrie 2020
|
57/5
|
Mai 1963
|
Octombrie 2020
|
57/5
|
Iunie 1963
|
Noiembrie 2020
|
57/5
|
Iulie 1963
|
Ianuarie 2021
|
57/6
|
August 1963
|
Februarie 2021
|
57/6
|
Septembrie 1963
|
Martie 2021
|
57/6
|
Octombrie 1963
|
Mai 2021
|
57/7
|
Noiembrie 1963
|
Iunie 2021
|
57/7
|
Decembrie 1963
|
Iulie 2021
|
57/7
|
Ianuarie 1964
|
Septembrie 2021
|
57/8
|
Februarie 1964
|
Octombrie 2021
|
57/8
|
Martie 1964
|
Noiembrie 2021
|
57/8
|
Aprilie 1964
|
Ianuarie 2022
|
57/9
|
Mai 1964
|
Februarie 2022
|
57/9
|
Iunie 1964
|
Martie 2022
|
57/9
|
Iulie 1964
|
Mai 2022
|
57/10
|
August 1964
|
Iunie 2022
|
57/10
|
Septembrie 1964
|
Iulie 2022
|
57/10
|
Octombrie 1964
|
Septembrie 2022
|
57/11
|
Noiembrie 1964
|
Octombrie 2022
|
57/11
|
Decembrie 1964
|
Noiembrie 2022
|
57/11
|
Ianuarie 1965
|
Ianuarie 2023
|
58/0
|
Februarie 1965
|
Februarie 2023
|
58/0
|
Martie 1965
|
Martie 2023
|
58/0
|
Aprilie 1965
|
Mai 2023
|
58/1
|
Mai 1965
|
Iunie 2023
|
58/1
|
Iunie 1965
|
Iulie 2023
|
58/1
|
Iulie 1965
|
Septembrie 2023
|
58/2
|
August 1965
|
Octombrie 2023
|
58/2
|
Septembrie 1965
|
Noiembrie 2023
|
58/2
|
Octombrie 1965
|
Ianuarie 2024
|
58/3
|
Noiembrie 1965
|
Februarie 2024
|
58/3
|
Decembrie 1965
|
Martie 2024
|
58/3
|
Ianuarie 1966
|
Mai 2024
|
58/4
|
Februarie 1966
|
Iunie 2024
|
58/4
|
Martie 1966
|
Iulie 2024
|
58/4
|
Aprilie 1966
|
Septembrie 2024
|
58/5
|
Mai 1966
|
Octombrie 2024
|
58/5
|
Iunie 1966
|
Noiembrie 2024
|
58/5
|
Iulie 1966
|
Ianuarie 2025
|
58/6
|
August 1966
|
Februarie 2025
|
58/6
|
Septembrie 1966
|
Martie 2025
|
58/6
|
Octombrie 1966
|
Mai 2025
|
58/7
|
Noiembrie 1966
|
Iunie 2025
|
58/7
|
Decembrie 1966
|
Iulie 2025
|
58/7
|
Ianuarie 1967
|
Septembrie 2025
|
58/8
|
Februarie 1967
|
Octombrie 2025
|
58/8
|
Martie 1967
|
Noiembrie 2025
|
58/8
|
Aprilie 1967
|
Ianuarie 2026
|
58/9
|
Mai 1967
|
Februarie 2026
|
58/9
|
Iunie 1967
|
Martie 2026
|
58/9
|
Iulie 1967
|
Mai 2026
|
58/10
|
August 1967
|
Iunie 2026
|
58/10
|
Septembrie 1967
|
Iulie 2026
|
58/10
|
Octombrie 1967
|
Septembrie 2026
|
58/11
|
Noiembrie 1967
|
Octombrie 2026
|
58/11
|
Decembrie 1967
|
Noiembrie 2026
|
58/11
|
Ianuarie 1968
|
Ianuarie 2027
|
59/0
|
Februarie 1968
|
Februarie 2027
|
59/0
|
Martie 1968
|
Aprilie 2027
|
59/1
|
Aprilie 1968
|
Mai 2027
|
59/1
|
Mai 1968
|
Iulie 2027
|
59/2
|
Iunie 1968
|
August 2027
|
59/2
|
Iulie 1968
|
Octombrie 2027
|
59/3
|
August 1968
|
Noiembrie 2027
|
59/3
|
Septembrie 1968
|
Ianuarie 2028
|
59/4
|
Octombrie 1968
|
Februarie 2028
|
59/4
|
Noiembrie 1968
|
Aprilie 2028
|
59/5
|
Decembrie 1968
|
Mai 2028
|
59/5
|
Ianuarie 1969
|
Iulie 2028
|
59/6
|
Februarie 1969
|
August 2028
|
59/6
|
Martie 1969
|
Octombrie 2028
|
59/7
|
Aprilie 1969
|
Noiembrie 2028
|
59/7
|
Mai 1969
|
Ianuarie 2029
|
59/8
|
Iunie 1969
|
Februarie 2029
|
59/8
|
Iulie 1969
|
Aprilie 2029
|
59/9
|
August 1969
|
Mai 2029
|
59/9
|
Septembrie 1969
|
Iulie 2029
|
59/10
|
Octombrie 1969
|
August 2029
|
59/10
|
Noiembrie 1969
|
Octombrie 2029
|
59/11
|
Decembrie 1969
|
Noiembrie 2029
|
59/11
|
Ianuarie 1970
|
Ianuarie 2030
|
60/0
|
Abonați-vă la:
Postări (Atom)