miercuri, 23 ianuarie 2013

NOTĂ



NOTĂ INFORMATIVĂ

În data de 21 ianuarie 2013 a avut loc ședința președinților filialelor SCMD din București și Ilfov, ședință în care au fost abordate problemele filialelor pe linie: juridică, financiară și organizatorică.
             Au lipsit, motivat (avand probleme  medicale), președinții filialelor sectoarelor 4 și 5.
La ședință au participat:  președintele SCMD, contabilul șef și consilierul juridic ai SCMD.
             În urma discuțiilor au reieșit o serie de probleme care trebuie supuse, de urgență, analizei membrilor Comitetului Director avand în vedere faptul că sunt disfuncționalitați la nivelul departamentelor ( care practic nu își desfasoară activitatea conform prevederilor statutare și regulamentare) cu repercursiuni deosebit de negative în ansamblul activității și  imaginii sindicatului.
             Pe linie juridică:
            - Casa de avocatură Gâlcă & Vasiliu “încearcă” o nouă acțiune la CEDO, la care rezultatul se poate întrevede întrucât, în țară, nu au fost finalizate acțiunile demarate în instanță încă de acum doi ani ;
            - La majoritatea ședintelor instanțelor de judecată au lipsit avocații care trebuiau să reprezinte sindicatul ;
            - Casa de avocatură ( datorită interpretării eronate a contractului încheiat cu SCMD) a solicitat în prezent achitarea a încă, unei facturi în valoare de 34 000 lei pentru “cheltuieli de birotică”;
            - Nu s-a întreprins nicio acțiune împotriva abuzurilor Casei de Pensii a MApN care emite în continuare decizii de re-revizuire, fără bază legală;
            S-a convenit ca, vineri 25.01.2013 să aibă loc o întalnire la casa de avocatură pentru lamurirea problemelor care ridică multe semne de întrebare sau care nu au fost soluționate.
             Pe linie financiară:
            - Departamentul economico-financiar, prin compartimentul contabilitate, nu a rezolvat problemele financiare ale filialelor, privind distribuirea fondurilor necesare derularii activității acestora;
            - Nu s-au întreprins măsuri de limitare , la nivel central, a cheltuielilor de personal și a consumului de materiale având în vedere faptul că numărul plătitorilor de cotizație s-a redus cu peste 50%;
            - Nu s-a constituit Comisia de analiză a propunerilor privind contractul de telefonie mobilă pentru asigurarea comunicarii în cadrul SCMD ( cu toate că Secretariatul general nu are atribuții pe această linie , acesta se “ implică” în discutarea propunerilor , în detrimentul Departamentului economico-financiar);
             Pe linie organizatorică s-au stabilit masuri, la nivelul fiecarei filiale, de desfășurare a întâlnirilor cu reprezentanții puterii ( și nu numai ) pentru a se vedea stadiul îndeplinirii promisiunilor facute în campania electorală, rezultate în urma întâlnirilor cu reprezentanții partidelor din arcul guvernamental.
Totodată s-a solicitat președintelui SCMD să aibă consecvență și continuitate în ceea ce privește comunicatele pe care le emite și le lansează, precum și să convoace Comitetul Director ( care de la CNR nu a desfășurat nici o ședința) și, în același timp, s-a cerut membrilor Biroului Operativ Central să respecte atribuțiile statutare.
Președinții filialelor din București și Ilfov se declară întru totul de acord cu  inițiativele  filialelor din ZONA DE SUD și VEST privind acțiunile viitoare ale sindicatului.

          Vicepreședintele SCMD pentru
                       ZONA BUCUREȘTI – ILFOV

                    Col(r)Marian TUDOR