miercuri, 28 decembrie 2011

F E L I C I T A R E

Tuturor membrilor Filialei 1 Sector 2, le adresăm sincere felicitări și Sărbători Fericite, alături de cei dragi. LA MULȚI ANI !
Biroul operativ al filialei.

vineri, 9 decembrie 2011

SCRISOARE DESCHISĂ


Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică
scârbă.
Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia
unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii
preşedinte al ţării mele.
Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni
altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari.
Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil.
Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are
mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile
ale acestui popor.
Vreme de şase ani am
trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori
revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei
ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor
tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale
ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de
mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu
folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai
răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal,
demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.
Vremea convenţiilor şi
demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti
şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de
ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea,
vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi
asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată.
Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt
prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai
întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului
pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită
smerenie, într-un detestabil qui pro quo.
Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de
incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit,
dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită
după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie,
promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai făcut din minciună
un crez politic.
Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel
decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură.
Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele
primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care
mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau
fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili.
Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale
instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui
singur scop: împroşcatul cu mizerie.
Au
fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am
vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e
motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule
Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara
mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea
pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu
împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui
tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule
Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers.
Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de
la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai
potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci.
Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu,
deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni
pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu
sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate
plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu
noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.
Nici nu ar trebui să
mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica
rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori
măreţia după grosimea pungii.
Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de
mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul
tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns
pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi,
prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi
miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are
bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi
respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti
pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile
lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori.
Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi
manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani
să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid.
Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi
pensiile acelea.
În aceeaşi zi când eu
scriam: Pentru
că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un
cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea.
Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a
doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns
să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să
risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se
mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra
ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul.
Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii
să îşi părăsească ţara,
tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi
sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita
de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos
oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!
Rândurile care urmează nu îţi
mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din
blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută.
Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai
ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da
cuvenită îndreptare.
Acelor politicieni le cer,
neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria
calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit,
dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o.
Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem
numi şi laşitate.
Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc
într-o ţară de mâna a doua.