duminică, 16 decembrie 2012
SCHIMBAREA ISTORIEI
Dragi camarazi cu pensiile jefuite ,
Un hazard nenorocit şi îngăduitor a permis în ultimii patru ani, unor
lichele să joace „alba- neagra” cu destinele politice ale ţării şi să intre, cu
brutalitate, în climatul firav al bunăstării familiilor noastre. Încet dar
sigur, SCMD a mobilizat forţele sindicale centrale şi teritoriale şi , prin
utilizarea mijloacelor democratice de reacţie civică, „am stat cu ei de gât”,
toată această perioadă. Astăzi, la orele 21.00, alături de noi,
poporul român a dat de pământ, cu ei! Înconjuraţi şi
acompaniaţi de lichele sociale, au aruncat asupra noastră, a militarilor în
rezervă o ură nemărginită, iar prin graiul lor dezaxat ne-au adus învinuiri
idioate şi fără sens. În aceste ultime două săptămâni de campanie electorală am
postat, intenţionat, mai multe analize politico-sociale, prin care am urmărit
două obiective strategice: să le demasc statutul de iobag şi să-i atenţionez că
„vâslesc cu spatele la viitor”; să-i ţin ocupaţi într-o „conversaţie interactivă”
prin care să constataţi faptul că nu au nicio valoare social-istorică şi sunt destinaţi
prin naştere, să poarte isonul şi borseta stăpânului. În această perioadă am primit multe comentarii care exprimă un bogat
mozaic de sentimente şi atitudini. Din respect pentru dumneavoastră, militarii
în rezervă, nu fac trimiteri la aceste expresii emblematice caracteristice
oamenilor inculţi şi răufăcători. De fiecare dată, am încercat să le explic,
coborând sau ridicând gradul ştiinţific al exprimării, că suntem şi unii şi
alţii dornici de libertate, egalitate şi frăţie. Că împreună, prieteni şi
adversari suntem condamnaţi să făurim împreună istoria contemporană prin
lucruri constructive, reale şi folositoare. Am acceptat, chiar cu riscul de
a-mi tulbura liniştea sufletească, învinuiri idioate, diversiuni comice şi
epitete fără sens. Sunt conştient că drumul pe care-l parcurgem împreună este
un drum lung de luptă şi trebuie să învingem, chiar dacă unii suntem răniţi pe
drum. Astăzi, la orele 21.00, jocul lor idiot şi dement s-a sfârşit. Mesajele
mele din această perioadă au fost mesaje de încurajare pentru voi, cei jefuiţi
de stat, pentru a vă mobiliza să mergeţi mai departe. Mesajele
mele au fost de speranţă pentru ca, cei mai puternici dintre noi, să le
transmitem mai departe, celor mai slabi şi neputincioşi. Cele mai importante lucruri în evoluţia omenirii au fost realizate de
oamenii care au continuat să încerce, chiar atunci când se părea că nu mai este
nicio speranţă.
Dragi
camarazi,
Cei aleşi în fruntea SCMD şi filialelor şi-au asumat multe riscuri pentru a
vă reprezenta şi apăra interesele. Lupta noastră comună ne-a obligat să
rezolvăm şi unele teme dificile. Ne-aţi criticat destul, acum este timpul să ne
ridicăm, din nou, cu toţii. A cădea este ceva firesc, a te ridica este o mare
artă. Mulţi dintre noi am rămas prizonierii unor prejudecăţi demobilizatoare ai
propriei noastre minţi. SCMD a făcut tot ce trebuie în această
luptă inegală, deoarece, peste 80% dintre dumneavoastră, nu aţi fost fizic,
alături de noi, în momentele critice. SCMD, atent şi
sensibil la zbuciumul vostru a căutat să menţină speranţa chiar cu riscul
exagerării. Mulţi aţi refuzat lupta publică cu minciuna şi hoţia, în timp ce
noi am strigat din plin, prin pieţele capitalei şi ale provinciilor. Limbajul
nostru contradictoriu a alimentat confortul şi propaganda portocalie ce au
lăsat impresia că „suntem pe ducă”. Ce-ar fi să le demonstrăm acestor naivi
care s-au jucat cu destinele noastre că renaştem din cenuşa proprie şi că, în
ianuarie 2013 alături de noi, cei 26.500 de pensionari vor veni şi 26.500 de
soţii (sau concubine, acum este legal) şi 26.500 de copii sau nepoţi. Aveţi
impresia că Dl. Preşedinte Dogaru „vorbeşte prostii de unul singur?” atunci
când aminteşte de Forţa a Treia? Strategia noastră comună este bine gândită dar, inactivitatea unora şi
lipsa de implicare în momentele cruciale, au lăsat impresia unei retrageri
„fără torţe” din confruntarea cu hoţia publică. Decembrie 2012 şi ianuarie 2013
trebuie să ne găsească cu temele făcute şi să înţelegeţi, poate pentru ultima
oară, că dreptatea se cucereşte prin sacrificiu. Îmi amintesc, cu multă părere
de rău, de colegi care ne priveau de la balcon, mărşăluind spre Piaţa
Palatului. Foarte mulţi vă întrebaţi unde vă sunt generalii, de ce nu sunt în
fruntea voastră? Vă reamintesc faptul că un general poate conduce o brigadă,
sau ceva mai puternic. De câţi generali aveţi nevoie pentru a conduce 300 de
sindicalişti la miting, în Piaţa Palatului? Veniţi 10.000 la miting, intraţi în
sindicat câteva zeci de mii şi atunci solicitaţi mai mulţi generali. Nu ne
confundaţi cu căpeteniile la haiduci!
Dragi
camarazi,
Noi, militarii de toate categoriile am fost pregătiţi să înţelegem cel mai
bine ceea ce s-a petrecut pe teritoriul patriei noastre în ultimii patru ani. Reformele
mincinoase trâmbiţate de boc şi stăpânul său, au constituit o reprezentaţie de
circ ieftin cu impact criminal asupra generaţiilor de azi şi de mâine. Statul românesc reformat s-a îndepărtat grav atât de idealul democrat cât
şi de nevoile neamului. Lichelele sociale ce au intervenit în comentariile
lăsate la discreţia purtătorilor de opinie, prin limbaj reprobabil, nu sunt din
rândul militarilor, sunt personaje idioate din romane comice, mincinoşi şi
laşi. Numai lipsa de bărbăţie, îi justifică unui individ, lipsa de decenţă
umană. Am sesizat şi la unii dintre dumneavoastră că utilizaţi sintagma”USL şi
ARD sunt la fel de rele”. Încercaţi dragii mei să înţelegeţi că, „dacă trebuie
să alegi dintre două rele, alege-o pe cea care nu ai mai încercat-o până acum”.
Sunt conştient de faptul că, în fiecare partid există câte o bandă de corbi
odioşi care vor să acceadă la putere prin minciună, furt, promisiuni, sprijin
ocult şi trecut dubios. Prin spijinul nostru acordat forţelor progresiste încorporate
în cei care astăzi, 09.12.2012, au câştigat covârşitor alegerile parlamentare,
am urmărit: să menţinem cooperarea cu aceste forţe care s-au exprimat public,
în favoarea recuperării prejudiciului financiar creat nouă, prin impostură, de
boc; să păstrăm funcţional contul de încredere în cuvântul domnului Ponta şi
Miniştrilor care au făcut referiri la stingerea grabnică a litigiului; să
sprijinim iniţiativele şi insistenţele Ministrului Dobriţoiu în obţinerea
acestui obiectiv; să nu ratăm definitiv, ocazia clădită în ani de zile, cu
atâta efort. Prin urmare, atât conducerea SCMD, cât şi noi preşedinţii de
filiale, am rămas cuplaţi la forţele capabile să înţeleagă, răul la care am
fost supuşi, pe nedrept. Aceasta a fost opţiunea noastră, mai puţin riscantă,
pentru a nu rata definitiv obiectivul nostru imediat „recuperarea banilor furaţi
şi pedepsirea vinovaţilor”. Puterea noastră stă în voi, aşa că, cei care
gândiţi că mai putem face câte ceva, pentru binele comun, implicaţi-vă! Altfel,
obiectivul nostru va fi tot mai îndepărtat. Am acceptat jaful timp de doi ani,
mai acordaţi un credit celor bine intenţionaţi, până la sfârşitul lunii
ianuarie 2012. Dar în această perioadă este nevoie de reorganizare şi o nouă
strategie. Cel târziu, la sfârşitul lunii ianuarie 2013, trebuie să luăm
hotărârea cea mai înţeleaptă. În măsura în care mai avem cu cine şi pentru
cine, şansele de reuşită sunt 100%. Nu cred că producem prea mult disconfort
USL- ului dacă, în această perioadă propusă, sunăm puţin din „clopoţelul
nerăbdării”. Nu cred că le cerem prea mult, dacă insistăm asupra promovării
politice urgente a OUG, prin care, să oprească mascarada proceselor în care
suntem lipsiti, cu rea intenţie, de dreptul la apărare . Nu cred că le cerem
prea mult dacă dorim o guvernare fără UDMR. Astăzi forţele USL au dat lovituri
zdrobitoare impostorilor. De mâine destinele României vor fi în mâinile lor.
Implicarea noastră, a militarilor în rezervă, va da mai multă măreţie şi
consistenţă rezultatelor noastre comune.
În concluzie, vă adresez rugămintea de a vă declara, cu
sinceritate, poziţia în acest sindicat. Cei care nu vă mai
găsiţi locul alături de noi, nu mai pierdeţi timpul, lupta noastră a intrat în
linie dreaptă şi este nevoie de luciditate , nu confuzie. Nu cred că vă puteţi
asocia celui care, pe extrema dreaptă, s-a angajat să „salveze România de
TELEORMANIZARE”. Datorită prestaţiei sale publice, penibile, "ungurenii
mei au ajuns pe locul 3 din 2". Adevărata Românie i-a dat o lecţie
"istorică" usturătoare. Aceasta îi va stimula "încrederea în
viitor". Nu cred că vă asociaţi celor care, dirijează sistematic, forţele
oculte împotriva României. Nu cred că vă asociaţi celor care au stabilit
dobânzi oneroase, au prăbuşit economia, au contractat împrumuturi umilitoare,
au încurajat evaziunea, au ruinat populaţia ştergând zâmbetul de pe imaginea
unei Naţiuni demne.
Vă
adresez rugămintea de a activiza toate filialele din ţară cu oamenii care au
rămas, din propria-i conştiinţă, alături de cauza sindicatului. Să luaţi atitudine, pe plan local şi central, împotriva acelor politicieni
cu un trecut egoist, compromis şi dureros. Să amendaţi greşelile de ordin
politic care transformă comunităţile în turme de sclavi, să amendaţi prin
opinii exprimate public, batjocura la care sunt supuşi tinerii în firmele
dubioase. Să preveniţi concetăţenii asupra pericolelor intrării dirijate în
sferele manipulării, demoralizării şi exasperării.
Vă
adresez rugămintea de a manifesta mai multă toleranţă faţă de cei ce nu
reuşesc, inclusiv faţă de membri structurilor de conducere ale SCMD. Puterea noastră, a celor din conducere, fiinţează prin puterea voastră.
Stăm de atâta timp, unii lângă alţii, avem obiective stringente, ne vorbim atât
de rar şi atât de lipsiţi de obiectivitate. Ce puteam face mai mult? Am amânat
executarea tăierilor un an de zile, am anihilat restituirile, am negociat termenii
revenirii la cuantumul legal, am creat o dezbatere politică şi publică
serioasă, promiţătoare. Nu puteam face mai mult, pentru noi toţi, într-o
societate în care, dezmăţul moral pe banii statului,
destrăbălarea administrativă de la primăria satului la cabinetul miniştrilor,
ne ignora şi chiar incrimina.
Vă
adresez rugămintea de a înţelege că „forţa a treia” alcătuită numai din
militarii în rezervă din toate categoriile, este suficientă pentru a veghea din postura de instituţie democratică a societăţii civile, asupra
pericolului trecerii de la democraţie la barbarie, promovării politicianismului
ieftin, instabilităţii legislative şi vieţii juridice, desfăşurării masive a
afacerilor oneroase şi mediocrităţii mafiote, îmbogăţirii privilegiate,
ştergerii din matricea educaţiei a trecutului naţional şi promovarea
maimuţărelilor şi ifoselor străine şi pe acest fond pierderii suveranităţii ca
cetăţean şi naţiune.
Vă adresez rugămintea de
a ne da un semnal coerent , logic şi hotărât dacă doriţi să mai slujim acest
ideal laolaltă sau dacă trebuie să-l abandonăm. Cu ifose şi
ameninţări, cu reacţii nepoliticoase şi atitudini pătimaşe, cu programe
alcătuite în paguba tuturor şi folosul nimănui, cu ruperi de ritm verbal şi de
ton, cu aruncarea lipsurilor greutăţilor şi neîmplinirilor în spatele lui
Dogaru şi ai lui (preşedinţii de filiale) subsemnatul nu poate merge mai departe. Fiecare merită o
viaţă mai bună însă pentru aceasta este necesar să-şi deschidă conştiinţa şi
să-şi dea silinţa pentru a vindeca toate rănile ce-l ţin departe de idealul
comun. Toate aceste rugăminţi sincere le adresez militarilor în rezervă, răniţi
moral şi material prin abuz primitiv, de Guvernul Boc. Toate au un singur scop,
redefinirea strategiei şi consolidarea potenţialului funcţional precum şi a
imaginii publice a SCMD. Numai în acest context, vom obţine, în regim de
urgenţă, reparaţiile morale şi finaciare prin mult invocata OUG. Aştept din partea
Comitetului Director şi a conducerii filialelor din ţară, opinii în legătură cu
viitorul acestui proiect social, SCMD.
Până atunci vă reamintesc
că se apropie CRĂCIUNUL, cu nostalgie pentru trecutul nostru atât de greu , cu
mai mult curaj pentru prezent şi speranţă pentru viitor. Să ne ajute Dumnezeu
pe toţi, ca fiecare pahar şi farfurie să fie pline cu binecuvântări bogate şi
eterne şi fiecare drum pe care-l străbateţi în aceste zile să vă aducă
sănătate, fericire, prosperitate, linişte şi pace.
Preluare
după d-l
g-ral Petrișor
MANDU
luni, 3 decembrie 2012
DISCUȚII CU PRIMUL MINISTRU AL
GUVERNULUI ROMÂNIEI ,
-Excelența sa, dl. Victor PONTA-
Astazi , 3
DECEMBRIE 2012, la sediul USL , cu sprijinul ministrului Apararii Nationale,
dl.gl.Corneliu DOBRIȚOIU, presedintii SCMD filialele 2/sector 1 , 1/sector 6 –
c-dor. Dumitru BURADA si col. Marian TUDOR- au
participat la o întalnire informală cu primul ministru al Guvernului Romaniei .
Cu acest prilej au
fost reafirmate principalele solicitări ale membrilor SCMD privind revenirea la
drepturile financiare și morale câstigate de către pensionarii militari prin
lege și sacrificii.
Dl. Victor PONTA a
reconfirmat angajamentul coaliției USL de a soluționa pozitiv , începând cu
anul financiar 2013 , nedreptățile suferite de către militarii în rezervă din
sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională.
Considerăm, în
acest moment, că trebuie să avem încredere și speranță!
miercuri, 24 octombrie 2012
COMUNICAT
COMUNICAT
La data de 11.10.2012 a avut loc Adunarea Generală
a Filialei 1 Sector 2 cu următoarea ordine de zi:
1) Bilanţul activităţii filialei în perioada
martie 2011- august 2012 prezentat de d-l
Iancu Valerică preşedintele
filialei;
2)
Execuţia bugetului filialei pe 2011 şi stadiul execuţiei pe 2012 prezentată
de d-l Iancu Valerică;
3) Acordarea mandatului
d-lui Iancu Valerică în calitate de preşedinte de reprezentare a filialei în
Consiliul Consultativ al Filialelor SCMD din mun. Bucureşti şi jud. Ilfov;
4) Analizarea proiectelor de
hotărâri care vor fi dezbătute în CNR (prezentată de d-l Băhnăreanu Neculai
vicepreşedinte al filialei) şi acordarea mandatului d-lui Iancu Valerică în
calitate de preşedinte de reprezentare a filialei la CNR ;
5)
Alegerea
secretarului filialei şi confirmarea în funcţie a unui vicepreşedinte.
În funcţia de secretar a fost ales d-l Marinuş Niculae ce
poate fi contactat la numărul de telefon afişat pe pagina filialei la rubrica
Biroul Operativ al Filialei.
Cu această ocazie au fost discutate
şi aprobate următoarele propuneri pentru a fi dezbătute la Consiliul Naţional
al Reprezentanţilor:
1) Reducerea numerică a
filialelor să se aplice după C.N.R şi numai pentru filialele nou înfiinţate;
2) Filiala 1 Sector 2,
începând cu 01.03.2013, să păstreze 3 telefoane de serviciu, din care două să
fie plătite din fondul aflat la dispoziţia filialei, conform prevederilor
contractului încheiat de SCMD;
3) Ziua de 19.08. să fie însuşită ca “ ZIUA SCMD “ şi să fie sărbătorită şi
la nivel de filiale;
4) Recunoaşterea oficială de
către MAI, MApN şi SRI, pentru SCMD, a statutului de partener permanent de
dialog social şi consultant expert, atunci când se referă la “acordarea de
grade, ordine şi medalii militarilor în
rezervă şi în retragere“ şi să se facă
specificaţia că este vorba doar de acei militari în rezervă şi în retragere
care sunt membri de sindicat;
5) Cotizaţia să se plătească
semestrial în lunile decembrie şi iunie;
6) La pct. 2 din “Poziţia
SCMD faţă de alegerile din 9 decembrie 2012“ să se renunţe la direcţiile de acţiune
prevăzute la lit. a, b şi e din strategia SCMD;
7) Recompensarea membrilor
de sindicat, în limita fondurilor existente, de către Biroul Operativ al filialei;
8) Mărirea procentului de
alocare de resurse financiare pentru filială din cotizaţiile încasate de la
membrii de sindicat din filiala de la 30% la 50%.
BIROUL OPERATIV
miercuri, 10 octombrie 2012
CONSILIUL CONSULTATIV
SINDICATUL
CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD)
Consiliul
Consultativ al Filialelor SCMD din Mun. Bucureşti şi jud. Ilfov
Bucureşti, 06.10.2012
COMUNICAT
privind
desfăşurarea ADUNĂRII GENERALE ÎNTRUNITE
6 octombrie
2012
La iniţiativa
CONSILIULUI CONSULTATIV al filialelor
SCMD din mun. Bucureşti şi jud. Ilfov , sâmbătă, 06 octombrie 2012, la sala
Centrului Cultural al MAI s-a desfăşurat
ADUNAREA GENERALĂ ÎNTRUNITĂ a filialelor
SCMD din mun. Bucureşti şi
jud. Ilfov la care au participat 363
membri de sindicat.
Dorim să facem precizarea că această
adunare nu s-a substituit Adunărilor generale ale filialelor, neavând pe
ordinea de zi punctele solicitate de CD pentru dezbatere. Adunarea a fost organizată în ideea de a ne
formula un punct de vedere unitar, la nivelul Capitalei şi jud. Ilfov, pe care
să-l transmitem colegilor din ţară, participanţi la CNR , cu privire la elementele de
strategie pe care SCMD şi le propune
privind modul nostru de acţiune pentru alegerile generale din decembrie a.c.
La adunare au participat ca invitaţi:
-din
partea Ministerului Apărării Naţionale
1. D-l general (r) CORNELIU DOBRIŢOIU ministrul Apărării Naţionale
2. D-na SIMONA LUMINIŢA SÂRBU consilier al ministrului Apărării
Naţionale
- din
partea Ministerului Administraţiei şi Internelor
3. D-l CONSTANTIN CĂTĂLIN CHIPER secretar de stat pentru Relaţia cu
Instituţiile Prefectului.
4. D-l comisar şef NUŢĂ PAUL GHEORGHE Directorul Casei de
Pensii Sectoriale a MAI.
-
din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale
5. D-na JUGĂNARU GEORGETA director în cadrul MMFPS
- din
partea USL - Partidul Naţional Liberal
6. D-l RAREŞ MĂNESCU vicepreşedinte al PNL, primar al
sectorului 6 Bucureşti
-
din partea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului
Contractual
7. D-l comisar şef DUMITRU COARNĂ vicepreşedinte al SNPPC
- din
partea SCMD
8. D-l col.(r) DOGARU MIRCEA
9. D-l col.(r) PRICINĂ VALERIU
10. D-l gl.(r) NĂSTASE CONSTANTIN
11. D-l gl.fl.aer.(r) BĂLAN IOSIF
12. D-l col.(r) RĂCĂŞAN ŞTEFAN
NOTĂ:
Nu au răspuns invitaţiei: SRI, USL/PSD Bucureşti, USL/PC Bucureşti, USL Ilfov
Adunarea Generală Întrunită s-a desfăşurat
în două sesiuni de lucru.
Sesiunea
1 :
- Stabilirea strategiei noastre
privind îmbunătăţirea calităţii vieţii pensionarilor militari , actuali si
viitori, cu sprijinul nemijlocit al autorităţilor statului.
- Implicarea filialelor SCMD din Bucureşti
şi Ilfov în desfăşurarea alegerilor locale şi a referendumului;
- Strategia USL privind alegerile
generale şi prezentarea unor elemente din programul de guvernare referitoare la
pensionarii militari. Punctul de vedere al USL privind implicarea filialelor
SCMD din Bucureşti şi Ilfov în campania electorală pentru alegerile generale. La
această sesiune au fost invitaţi să participe miniştrii MApN, MAI, SRI şi Min.
Muncii precum şi reprezentanţii USL la nivelul mun. Bucureşti şi jud. Ilfov.
Sesiunea
2 :
- Informare privind activităţile
filialelor din Bucureşti şi Ilfov de la ultimul CNR până în prezent;
-
Situaţia acţiunilor în instanţă la
nivelul Mun. Bucureşti şi jud. Ilfov;
- Situaţia economico-financiară a
filialelor;
- Propuneri privind strategia viitoare
a SCMD şi prezentarea Apelului adresat tuturor membrilor sindicatului.
Col.(r) Victor Ionaşcu, reprezentantul Consiliului de
Coordonare, în Cuvântul de deschidere şi în Informare, a subliniat o serie de probleme cu care se confruntă sindicaliştii
militari , solicitand invitaţilor să-şi
prezinte punctele lor de vedere .
Principalele concluzii rezultate din desfăşurarea
adunării în sesiunea 1 au fost următoarele:
- problematica
pensionarilor militari este cunoscută la nivelul Guvernului, in mod deosebit cu
referire la pensiile militarilor , fiind
subliniat faptul că MApN va supune analizei guvernului proiectul Ordonanţei de
Urgenţă prin care se propune repunerea
in plată a pensiilor diminuate , abuziv,
la nivelul cuantumului avut in decembrie 2010.
- au fost identificate
fondurile necesare efectuării acestei
operaţiuni fără a fi necesară o
rectificare bugetară.
- procesul de soluţionare a contestaţiilor este îngreunat
datorită lipsei personalului şi în
special a celui calificat , cu
implicaţii negative în derularea proceselor în instanţele de judecată ;
- se caută soluţii de îmbunătăţire a calităţii vieţii în
special în domeniul asistenţei medicale
;
- prin măsurile
luate de fosta guvernare , nu s-a reuşit ruperea legăturilor dintre pensionarii
militari si personalul activ;
- a reieşit cu pregnanţă faptul că SCMD , la nivelul mun.
Bucureşti şi jud. Ilfov a contribuit
activ la victoria în alegeri a USL-ului
în speranţa că acesta va începe
să soluţioneze problemele cu care se confruntă sindicaliştii militari;
Concluzia finală a fost că sentimentul de neîncredere în
USL , vis-a vis de nesoluţionarea problemelor noastre , ar putea fi eliminat prin rezolvarea , urgentă şi necondiţionată,
a problemei pensiilor militare diminuate.
În sesiunea 2 ne-am confruntat cu o
problemă , general valabilă la acţiunile din ultimul an, privind dezinteresul
manifestat de către membrii de sindicat
faţă de viaţa internă a sindicatului.
În acest sens vă informăm că la această sesiune în sală au mai rămas aproximativ 100 membri
de sindicat.
Cu toate că la adunare a fost
invitat întregul Comitet Director , dezinteresul faţă de această sesiune , a fost manifestat
încă de la înaintarea invitaţiei şi a solicitării ca reprezentanţii departamentelor
economico-financiar şi juridic să
informeze participanţii la acţiune , cu probleme punctuale privind cele două
domenii. Având în vedere faptul că din Comitetul
Director a rămas un singur vicepreşedinte
(col. Ştefan Răcăşan ) , s-a discutat numai pe marginea Apelului şi
unor propuneri pentru strategia SCMD , urmând ca propunerile să fie
înaintate BO care le vor prezenta în adunările generale ale filialelor .
Considerăm că această ADUNARE GNERALĂ ÎNTRUNITĂ a constituit
un punct de plecare în instituirea unui dialog permanent între SCMD şi autorităţile
statului precum
şi între membrii de sindicat din Capitală şi jud. Ilfov.
Consiliul Consultativ al Filialelor SCMD din
Mun. Bucureşti şi jud. Ilfov
sâmbătă, 6 octombrie 2012
RECONVOCARE
R E C O N V O C A R E
Se reconvoacă adunarea generală a membrilor
Filialei 1, Sectorul 2, în ziua de joi 11.oct.2012, orele 16.oo, la sediul central
al SCMD situat în str.Poligrafiei nr. 4
Sectorul 1 (Sediul ADP-Sectorul 1). Având în vedere că în ziua de
06.oct.2012, nu a fost întrunit cvorumul necesar, în ziua de joi – 11.oct.2012,
adunarea generală de la această dată, se desfășoară cu numărul de membrii care vor fi prezenți.
Br. op. Fil. 1 Sectorul 2
PS. Avem
rugămintea ca fiecare dintre domniile voastre să mai contacteze, să informeze și să convingă
pe orcare dintre camarazii cunoscuți din filială, pentru a participa și a fi cât mai mulți la această activitate, de interes, pentru noi toți. Vă
mulțumim anticipat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


