miercuri, 27 martie 2013
CAR-ÎNFIINȚARE
COMUNICATUL Nr. 2/ 27.03.2013
AL COMITETULUI DIRECTOR AL CASEI DE
AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR DIN SISTEMUL DE APARARE, ORDINE PUBLICA SI
SIGURANTA NATIONALA ”SOLIDARITATEA SOCIALA” BUCURESTI.
In atentia membrilor SCMD, a cadrelor militare în rezervă şi
retragere, a veteranilor de război, a urmasilor sau a văduvelor acestora, a
cadrelor militare în activitate, a politistilor si functionarilor publici cu statut special
si a personalului civil din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională,
precum şi a membrilor de familie ai acestora interesati sa devina membrii ai
Casei de Ajutor.
1.
In baza prevederilor Legii
nr. 540/2002, Legii nr. 502/2004, OG nr. 26/2000 aprobataprin Legea nr.
246/2005 si Incheierea nr. 514/299/2012 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,
s-a infiintat CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR DIN
SISTEMUL DE APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA ”SOLIDARITATEA
SOCIALA”.
B. Potrivit
dispozitiilor art. 44 din Statutul CAR “Solidaritatea Sociala”, Comitetul
Director a aprobat Regulamentul de Organizare si Functionare si Regulamentul de acordare a
imprumuturilor si ajutoarelor membrilor Casei de Ajutor Social “Solidaritatea
Sociala”. De asemenea, in cadrul sedintelor de lucru, a stabilit masurile
pentru organizarea si functionarea casei.
C. Incepand cu luna aprilie 2013 CAR
“Solidaritatea Sociala” indeplineste toate conditiile legale si organizatorice
de functionare.
Ca urmare, va
invitam sa deveniti membrii ai CAR “Solidaritatea Sociala”. In acet
sens va aducem la cunostinta urmatoarele:
1. CAR
“Solidaritatea Sociala” isi propune promovarea relatiilor de intrajutorare
financiara, materiala si spirituala a membrilor sai precum si participarea
acestora la desfasurarea activitii economico – financiare, de conducere si
control asupra activitatii casei.
2.
Comitetul Director ales de Adunarea Generala a
asociatilor/fondatorilor format din:
-
PRESEDINTE Gl.mr.(r) dr. CONSTANTIN NASTASE
-
VICEPRESEDINTE - Gl.mr.(r) ADAM CONSTANTIN
MEMBRII
:
-
Gl.lt.(r) BAHNAREANU NECULAI
- Col.(r)
PRICINA VALERIU
- Col.(r) RACASAN
STEFAN
- Col.(r)
CONDUROVICI MARCEL – TEODOR
- Col
(r) IANCU VASILE-VALERICA
- Col.(r) PETRESCU
LUMINITA
- Col.(r) STATE
IOAN
3.
Conducerea executiva a CAR “Solidaritatea Sociala”
este urmatoarea:
-
PRESEDINTE - Gl.mr.(r) dr. CONSTANTIN NASTASE – telefon 0736601200;
- VICEPRESEDINTE -
Gl.mr.(r) ADAM CONSTANTIN – telefon 0722223713;
- Contabil sef,
Secretar si Casier – Lt.Col
(r) ec. CHELU MARIN – telefon 0722558079; e-mail: carsolsoc@yahoo.com.
4.
Adresa postala a CAR “Solidaritatea Sociala” hotarata de
Comitetul Director este urmatoarea: Str.
Serg. Tache Gheorghe nr. 4C, Sectorul 4, Bucuresti, CP 041502.
5. Inscrierile in CAR “Solidaritatea Sociala” se pot face
de catre cei interesati, incepand
cu data de 01.04.2013, in locatia din B-dul
Poligrafiei nr. 4, Sector 1, Bucuresti. Pentru
detalii va rugam sa contacti telefonic pe dl. Chelu Marin la telefonul nr.
0722558079 sau la adresa de e-mail: carsolsoc@yahoo.com.
6.
Documente necesare la inscrierea in CAR “Solidaritatea Sociala”:
- Cerere de inscriere – formularul se
completeaza pe loc de solicitant.
- Copie a actului de identitate B.I. /C.I.;
- Copie de pe talonul de pensie pe luna
curenta sau pe luna precedenta.
- Adeverinta de salariat de la locul de
munca pentru cei in activitate ;
- Alte documente (facturi de utilitati
din ultima luna Enel, Apa Nova, Distrigaz, Vodafone, Orange, etc.), care sa ateste ca indeplineste
conditiile cerute de statut.
7. Sumele care se achita la inscriere
sunt:
a. Taxa de
inscriere reprezentand 1% din veniturile lunare nete; membrii de familie care nu realizeaza
venituri achita ½ din taxa de inscriere stabilita titularului.
b. Prima
cotizatie lunara de minimum 1% din venituirile lunare nete pentru constituirea fondului social;
membrii de familie care nu realizeaza venituri achita o cotizatie de 50% din
cotizatia lunara a sotului/sotiei dar nu mai putin de 25 lei lunar;
c. Contributia
fixa pentru ajutorul de deces in suma de 50 lei.
d. Contribuţie lunară de 5 lei pentru fondul de deces.
8. Imprumutul care se acorda membrilor casei,
conform statutului, este de
cel mult 3 ori fondul social al solicitantului si termenul de rambursare este
cuprins intre 6 si
24 de luni.
In anul 2013, imprumuturile se vor acorda dupa 6 luni de la intrarea
in functiune a casei pentru a se realiza un
fond social care sa-i permita acordarea de
imprumuturi membrilor
sai.
9. Rambursarea
imprumuturilor acordate si
a dobanzilor aferente se face in
numerar la casieria CAR “Solidaritatea Sociala” sau prin instrumentele de
plata fara numerar, pana in ultima zi lucratoare a lunii.
Comisioanele bancare percepute de banci pentru operatiunile efectuate prin
sistemul internet banking se suporta de beneficiarii imprumuturilor, potrivit
procedurilor stabilite de CAR.
10. Dobanda perceputa pentru imprumuturile
acordate este de 6% pe
an respectiv 0.50% pe luna. Valoarea
dobânzilor la sumele imprumutate se încasează, de regula, lunar, impreuna cu
rata la imprumut.
11. Extras din Statutul CAR “Solidaritatea Sociala”.
Art.10 Pot fi membrii ai
CAR ,,Solidaritatea socială” :
a)
membrii sindicatului cadrelor militare disponibilizate;
b)
cadrele militare în rezervă şi retragere;
c)
membrii de familie ai celor prevăzuţi la litera a) şi b);
d)
veteranii şi văduvele veteranilor de război precum şi urmaşii acestora;
e)
cadrele militare în activitate şi membrii de familie ai acestora;
f)
salariaţii civili şi pensionarii proveniţi din sistemul public precum şi
membrii lor de familie;
g)
persoanele prevăzute mai sus trebuie să provină din instituţiile de apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională;
h)
alte persoane, numai cu aprobarea Adunării Generale.
Art.16(1) Membrii plătesc următoarele
contribuţii şi cotizaţii:
a) taxa de înscriere, stabilită
conform prevederilor art.13(3) din statut;
b)
fondul de deces, la data înscrierii, în cuantumul stabilit de Adunarea
Generală. Fondul depus se restituie la încetarea calităţii de membru al CAR,,Solidaritatea
socială” ;
c)
cotizaţia lunară în procent de minim
1% din pensia netă, solda
netă, salariul net, indemnizaţia netă sau venitul net al fiecărui membru CAR ,,Solidaritatea socială” ;
d)
soţiile (soţii) membrilor titulari care nu beneficiază de pensie, soldă,
salariu, sau un alt venit, plătesc o cotizaţie lunară reprezentând 50% din cea stabilită soţului (soţiei),
sau cotizaţia lunară minimă stabilită de Comitetul Director;
e)
membrii CAR ,,Solidaritatea
socială” care doresc să-şi
creeze fonduri de cotizaţii mai mari, pot depune cotizaţii lunare peste cele
prevăzute la lit.c) şi d);
f) o contribuţie lunară pentru fondul
de deces. Aceasta este nerambursabilă şi se plăteşte obligatoriu
împreună cu cotizaţia pentru aceeaşi perioadă de timp, la început de an,
semestru, trimestru sau lună.
(3) Membrii CAR ,,Solidaritatea
socială” au obligaţia să
constituie un fond social de minim două
pensii nete, respectiv
două solde nete, două salarii nete, etc. Peste acest plafon depunerea
cotizaţiei la fondul social propriu este benevolă;
(4) Contribuţia lunară la fondul de deces se
plăteşte, în continuare, atât timp cât există calitatea de membru CAR ,,Solidaritatea socială” .
Art.36 Membrii CAR ,,Solidaritatea
socială” beneficiază de
împrumuturi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii :
a)
au vechimea ca membru al casei de minim
3 luni şi au plătit cotizaţiile şi contribuţiile la zi;
b)
au posibilităţi de restituire a împrumutului, în rate lunare consecutive,
conform prevederilor statutare;
c)
se angajează să respecte obligaţiile asumate prin contractul de împrumut;
d)
disponibilităţile băneşti ale casei, la fondul social, permit acordarea de
împrumuturi;
e)
solicită plafonul maxim al împrumutului stabilit de statut şi Adunarea
Generală;
f)
garantează împrumutul care depăşeşte valoarea fondului social.
Art.37(1) Mărimea împrumutului se stabileşte
la un plafon, de cel mult 3
ori fondul social al solicitantului. În
cazuri excepţionale se pot acorda împrumuturi peste acest plafon.
(2) Împrumuturile care se acordă cu sau fără
girant până la plafonul stabilit de statut şi de Adunarea Generală se aprobă de
preşedinte, iar cele care depăşesc acest plafon se aprobă de Comitetul
Director.
(5) Restituirea împrumuturilor se face în rate
lunare consecutive, numărul acestora fiind stabilit prin contractul
încheiat cu CAR ,,Solidaritatea socială” , începând cu luna următoare acordării
acestuia.
(6) Restituirea împrumuturilor se face direct de către cel împrumutat la
caserie sau, cu acordul acestuia, prin reţineri directe din pensie soldă,
salariu etc.
Art.39(1) Sumele de bani (împrumuturi, diferenţe de
dobândă, ajutoare financiare etc.), precum şi ajutoarele materiale care se
acordă de către CAR ,,Solidaritatea socială” , se ridică personal, cu buletin
(carte) de identitate sau paşaport.
(2) În mod deosebit, ridicarea împrumutului se
poate face prin procură
legalizată de notariat.
12. Extras din Regulamentul de
Organizare si Functionare a
CAR “Solidaritatea Sociala”
Art.2(1) Scopul CAR este
ajutorarea financiară, materială şi spirituală a membrilor săi, prin acordarea
de împrumuturi rambursabile, de ajutoare nerambursbile, prin asigurarea unor
facilităţi şi prin apărarea drepturilor
membrilor sai
la un trai decent, conform prevederilor legislaţiei naţionale şi convenţiilor
internaţionale la care România este parte.
(2) Prin
activitatea sa, CAR asigură realizarea următoarelor
obiective:
a. promovarea
relaţiilor de întrajutorare, de sprijin şi solidaritate între membrii asociaţiei;
b. concentrarea economiilor băneşti ale membrilor şi aducerea lor în
circuitul economico-financiar;
c. rezolvarea unor cerinţe materiale temporare ale membrilor săi prin
acordarea, la solicitarea acestora, a unor imprumuturi rambursabile, cu dobânzi
mici;
d. acordarea de ajutoare băneşti şi materiale nerambursabile;
e. organizarea pentru membrii săi a unor activităţi culturale, artistice,
de agrement şi socializare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
f. administrarea de case de
odihnă şi tratament;
g. organizarea de magazine pentru desfacerea de produse la preţuri de
achiziţie;
h. organizarea unor centre cu
functionalitati multiple destinate batranilor(cantine sociale, asistenţă
medicală, consultanţă juridică, consiliere psihologică, activităţi pentru
petrecerea timpului liber, etc.);
i. organizarea şi desfăşurarea pentru membrii CASEI, contra cost si la
preţuri reduse, a unor categorii de prestări de servicii şi activitati
lucrative;
j. alte acţiuni şi forme de
asistenţă socială;
k. atragerea în cadrul CAR a
membrilor SCMD, a cadrelor militare în rezervă şi retragere, a veteranilor de
razboi, a urmasilor sau a văduvelor acestora, a cadrelor militare în
activitate, a politistilor si functionarilor publici cu statut special si a
personalului civil din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională, precum şi a membrilor de familie ai acestora, cultivând spiritul de economie şi bună
gospodărire a bugetului familiei.
13. Extras din - Regulamentul de acordare a
imprumuturilor si ajutoarelor membrilor Casei de Ajutor Social “Solidaritatea
Sociala”.
Art. 1(1). Pot dobandi calitatea de membru al CAR persoanele prevazute la
art. 10 din statut, care solicita in scris presedintelui CAR, pe baza cererii de inscriere model anexa nr. 1, la care anexeaza
urmatoarele:
a. Copie a actului de identitate B.I./C.I.;
b. Copie de pe talonul de pensie. Acesta nu
poate fi mai vechi de doua luni, calculat la data inscrierii;
c. Adeverinta de salariat pentru cei in activitate – model anexa. nr. 2;
d. Alte documente (facturi de utilitati din ultima luna), etc., care sa
ateste ca indeplineste conditiile cerute de statut.
(2) Odata
cu cererea de inscriere se achita urmatoarele:
a. Taxa de inscriere reprezentand 1% din veniturile lunare nete; membrii de familie care nu realizeaza venituri achita ½ din taxa
de inscriere stabilita titularului.
Membrii CAR
care se transfera de la alte case nu achita taxa de inscriere dar isi
transfera suma cotizatiilor depuse la vechea casa si isi pastreaza vechimea.
b. Prima cotizatie lunara de minimum 1% din venituirile lunare nete pentru constituirea fondului social; membrii de familie care nu
realizeaza venituri achita o cotizatie de 50% din cotizatia lunara a
sotului/sotiei dar nu mai putin de 25 lei lunar;
c. Contributia
fixa pentru ajutorul de deces in suma de 50 lei.
CAP.III.
Veniturile CAR ”Solidaritatea Sociala”
Art. 6. Veniturile
CAR ”Solidaritatea Sociala” provin din:
a. Taxa de inscriere
reprezentand 1% din
cuantumul veniturilor nete realizate lunar. Se plateste o
singura data la dobandirea calitatii de membru;
b. Cotizatia lunara
obligatorie de minimum 1% din cuantumul veniturilor lunare nete. Membrii de familie
care nu realizeaza venituri platesc o cotizatie lunara de 50% din cotizatia
lunara a membrului titular. In
cazul in care fondul social totalizeaza doua
venituri lunare nete plata
cotizatiei nu mai este obligatorie;
c. Contributia fixa la
fondul de deces in suma 50 lei. Se plateste o singura data la inscrierea
in CAR si se restituie la incetarea calitatii de membru al CAR;
d. Contributia
lunara de 5 lei pentru constituirea fondului de deces. Aceasta se plateste pe toata perioada in
care se pastreaza calitatea de membru CAR si este nerambursabila;
e. Dobanzile care se
incaseaza pentru imprumuturile contractate. Nivelul dobanzii se stabileste de
catre Comitetul Director al CAR si se aproba anual de catre Adunarea Generala.
Dobanda se incaseaza de regula lunar odata cu rata lunara a imprumutului. Pentru anul 2013 procentul dobanzii
este de 6% pe an, respectiv 0,50% pe luna;
f. Dobanzile acordate
de banci pentru disponibilitatile banesti existente in conturile bancare si dobanzile
din plasamentele efectuate. Acestea
se vor repartiza membrilor, anual si direct proportional cu fondul social al
fiecarui membru;
g. Donatii si sponsorizari;
h. Alte venituri din
activitatile CAR conform legii (manifestari culturale, artistice, contavaloarea
imprimatelor si formularelor legate de activitatea CAR, etc.).
Art. 7. Cu
veniturile mentionate la articolul precedent se constituie fondurile prevazute
la art. 34(1) din Statut care asigura functionarea CAR.
Art. 10. Fondul
pentru acordarea ajutoarelor de deces si a altor ajutoare nerambursabile se
constituie din contributia
fixa la fondul de deces, achitata la data inscrierii ca membru al casei si din contributia lunara la fondul de
deces care, se achita pe toata perioada in care se pastreaza calitatea de
membru al CAR. Din acest
fond se platesc ajutoarele prevazute la art. 38 din statut. Cuantumul acestora
se stabileste si se aproba de Comitetul Director in functie de situatia
financiara a CAR si disponibilitatile existente la acest fond.
CAP. V
Acordarea imprumuturilor
Art. 18. C.A.R.
acorda membrilor sai imprumuturi
banesti pentru care se
incheie un contract de imprumut. Mărimea
împrumutului conform statutului este de cel mult 3 ori fondul social al solicitantului. In cazuri speciale, bine justificate
Comitetul Director poate aproba imprumuturi peste acest plafon, tinand
cont de valoarea cotizatiei depuse la fondul social la data cererii si
posibilitatea rambursarii in termen, in cota lunara de pana la 1/3 din drepturile banesti lunare nete.
Art. 19. In anul 2013 imprumuturile la
CAR se vor acorda dupa 6 luni de la intrarea in functiune a casei si realizarea unui fond social
care sa-i permita acordarea de
imprumuturi membrilor
sai.
Art. 20. Membrii CAR pot solicita acordarea unui
imprumut numai dupa trecerea a cel putin 3 luni de la data inscrierii si intr-un cuantum stabilit in functie
de fondurile sociale proprii si posibilitatile financiare ale CAR.
Art. 21. Imprumuturile se pot acorda pentru un termen cuprins intre 6 si 24 de
luni.
Art 22. Imprumuturile
pana la plafonul prevazut in statut si aprobat de Adunarea Generala se acorda cu sau fara girant, in functie de bonitatea membrului si se aproba
de presedintele Comitetului Director. Imprumuturile
care depasesc plafonul statutar se acorda numai cu 1-3 giranti si cu aprobarea
Comitetului Director.
Art. 23.
Imprumuturile se acorda in conditiile art. 36 din statut pentru indeplinirea
carora se verifica urmatoarele:
-daca membrul CAR a platit la zi cotizatia si/sau a constituit fondul
social statutar;
-daca este la zi cu plata contributiei lunare la fondul de deces;
-daca la data depunerii cererii de
imprumut are debite fata de casa sau alte entitati care sa-l puna in
imposibilitatea rambursarii imprumutului;
-daca
are o vechime in CAR de cel putin 3 luni etc.
Art.
24 (1) Solicitarea imprumutului se face pe baza cererii de imprumut (model anexa nr.5) completata cu
toate datele prevazute de formular, pentru titular si pentru girantii sai.
Cererea de imprumut impreuna cu proiectul de contract se supun analizei si
numai dupa aprobarea sumei, a numarului de rate si a dobanzii potrivit competentelor prevazute la art. 37 alin. (2) din statut,
contractul de imprumut poate fi finalizat.
(2) Contractul de imprumut (model anexa nr. 6) se semneaza de catre titular sau de
catre imputernicitul acestuia, precum si de giranti, la sediul CAR sau in teritoriu in prezenta
reprezentantului legal/autorizat al CAR, conform planificarii Comitetului
Director.
Art. 25. La contractul
de împrumut se anexează următoarele documente:
- cererea de împrumut;
-
graficul de rambursare a ratelor şi a dobânzilor aferente;
- adeverinţa prin care se confirmă de catre
angajator, venitul realizat de solicitantul împrumutului;
- talonul de pensie pe luna curentă sau pe luna
precedentă;
- dupa caz, adeverinţele de venit ale
giranţilor;
- alte
documente prevazute de legislatia in vigoare.
Art.
26 (1) Contractul
de împrumut se
consideră încheiat şi intră în
vigoare odata cu plata imprumutului in numerar sau in contul bancar.
(2) Plata efectiva a imprumutului se face
in prima decada a lunii pentru care a fost aprobat imprumutul.
Art. 27 (2) Pentru anul 2013 Comitetul Director stabileste o dabanda de
6% pe an respectiv 0.50% pe luna la imprumuturile acordate.Valoarea dobânzilor la sumele
imprumutate se încasează, de regula, lunar, impreuna cu rata la imprumut. Dobanda
incasata nu se restituie.
Cap. VI
Restituirea imprumuturilor
Art. 28. Restituirea
imprumutului se face in rate lunare in cuantum de pana la 1/3 din veniturile
lunare nete ale beneficiarului.
Art. 29. Membrii CAR pot rambursa imprumutul primit prin
plati anticipate si pot solicita amanarea platii
ratelor lunare cel mult doua luni pentru intreaga perioada de rambursare.
Amanarea ratelor cat si plata anticipata a acestora atrage implicit si recalcularea dobanzii.
Art. 30. Pe perioada derularii contractului de imprumut, debitul (imprumutul) nu se
compenseaza cu soldul cotizatiei.
Compensarea imprumutului cu fondul social propriu se poate face numai la
incetarea calitatii de membru al CAR.
Art. 31. Rambursarea
imprumuturilor acordate si a dobanzilor aferente se face in numerar la
casieria CAR sau prin instrumentele de plata fara numerar pana in ultima
zi lucratoare a lunii.
Comisioanele bancare percepute
de banci pentru operatiunile efectuate prin sistemul internet banking se suporta de beneficiarii
imprumuturilor, potrivit procedurilor stabilite de CAR.
Sumele incasate se inregistreaza in contabilitatea CAR in ziua
depunerii sumei in numerar sau in ziua in care banca a operat suma in extrasul
de cont.
Art. 32. Pentru neachitarea ratelor
de imprumut la termenele stabilite prin contractul de imprumut, CAR
aplica o penalizare de
0,10 % pe zi, calculata la suma nerambursata in termen, incepand cu
prima zi lucratoare care depaseste termenul stabilit prin graficul de
rambursare, pana in ziua depunerii, inclusiv.
In functie de solicitarile dumneavostra vom transmite precizari ulterioare.
Va adresam rugamintea sa va inscrieti
in CAR “Solidaritatea Sociala” pentru
a o transforma intr-o adevarata banca a
personalului din sistemul se aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Cu deosebit respect,
PRESEDINTELE
CAR SOLIDARITATEA SOCIALA
Gl.mr.(r)
dr. CONSTANTIN NASTASE